Cea mai bizară dispariție de la Vatican. Nici azi nu poate fi dezlegat acest mister

Cea mai bizară dispariție de la Vatican si cele doua fete rapite

Vaticanul pare un loc foarte bine păzit, un loc sigur, în care niciun rău nu te poate afecta. Cu toate acestea, două adolescente au fost răpite din Cetatea Papală și nici până azi nu s-a mai aflat nimic de ele, cu toate investigațiile și cercetările făcute. Iată ce se știe despre cea mai bizară dispariție de la Vatican.

 

Două tinere frumoase, ambele de 15 ani, au fost răpite de pe străzile bine păzite ale orașului papal. Ele constituie cea mai bizară dispariție de la Vatican, care nu a putut fi dezlegată nici până azi, în pofida poliției bine antrenate care păzește acest loc.

Dispariția fetelor a avut loc în anul 1983. Prima a fost răpită Mirella Gregori, iar la 40 de zile după ea, Emanuela Orlandi. Cea de a doua era fiica unui angajat al Băncii Vaticanului, iar poziția tatălui ei a dar naștere la tot felul de speculații și teorii fanteziste.

Răpită când pleca de la școală

În iunie 1983, Emanuela i-a spus surorii sale că a fost abordată de un agent al unei companii cosmetice, să colaboreze cu el. A doua zi, fata a dispărut. Ea nu a mai ajuns niciodată acasă, după ce a plecat de la liceu. Ultima dată a fost văzută intrând într-o mașină de lux, de culoare neagră, în apropierea stației de autobuz de lângă școală.

Familia Emanuelei a primit mai multe telefoane de la diverse persoane cu accent străin care i-au avertizat că fata a fost răpită de o grupare musulmană. Se pare că teroriștii vroiau să obțină în locul ei eliberarea lui Mehmet Ali Agca, turcul care încercase să îl asasineze pe Papă în 1981.

Au urmat mai multe telefoane din partea unui bărbat care își spunea Americanul și care a ținut familia Emanuelei sub teroare. El le solicita eliberarea lui Agca și promitea că o va elibera pe fată. Cu toate acestea, poliția nu a reușit să îl găsească și nici să stabilească o conexiune clară între răpirea celor două fete și individul respectiv.

După o vreme, telefoanele lui au încetat, iar în mai 2001, un preot a descoperit o geantă cu un craniu de mici dimensiuni, fără mandibulă. Poliția a cercetat cazul, dar craniul nu îi aparținea niciuneia dintre fete.

Cea mai bizară dispariție de la Vatican. Inclusiv poliția Vaticanului este suspectă

Câțiva ani mai târziu, au apărut informații conform cărora Emanuela ar trăi într-o comunitate de musulmani din Franța și că nu vrea să mai ia legătura cu familia ei. După eliberarea lui, Ali Agca a afirmat, la televiziunea din Turcia, că fata e ținută prizonieră chiar de către biserica catolică, într-o mănăstire catolică.

Scandalul Orlandi și sclavele sexuale

Cea mai bizară dispariție de la Vatican a fost legată și de mafia locală, care se pare că încerca prin acest mod să obțină o sumă cât mai mare de bani de la Banca Vaticanului.

Exorcistul Gabriele Amorth declara, în 2012, că cele două fete ar fi fost răpite de un angajat al Vaticanului și obligate să se prostitueze la petrecerile secrete care se țineau la Vatican. Se pare că o vreme, fetele au fost obligate să fie sclave sexuale ale unor indivizi puternici din Cetatea Papală, după care au fost omorâte, susține Amorth.

Din nefericire, adevărul nu a fost găsit nici azi, iar cele două tinere au îndurat o soartă mult prea crudă fără ca nimeni să le poată ajuta.

foto: Shutterstock, presa italiană