Ce trebuie să știi înainte să-ți pui aparat dentar

Ce trebuie să știi înainte să-ți pui aparat dentar

Deși un aparat dentar este unul dintre cele mai comune tratamente realizate la ortodont, multe persoane îl privesc cu reticență, în ciuda beneficiilor majore pe care le poate aduce, atât din punct de vedere estetic, cât și pentru sănătatea întregului organism.

Una dintre cele mai frecvente proceduri realizate astăzi pe scaunul din cabinetul medicului ortodont este montarea unui aparat dentar, tratament care a făcut posibil ca oameni din întreaga lume să obțină zâmbetul mult dorit prin simpla aliniere a dinților. Iar medicul specialist este sprijinul esențial în pregătirea pacientului din punct de vedere emoțional și fizic.

Vrei aparat dentar? La ce să te aștepți

Aparatul ortodontic fix este indicat pentru corectarea aspectului estetic si a ocluziei (muscaturii), astfel ca decizia de a incepe acest tratament va aduce schimbari importante in viata oricarei persoane care se confrunta cu aceste probleme. Daca este cazul, inainte de aplicarea propriu-zisa a aparatului dentar, la recomandarea medicului specialist se poata efectua un detartraj si periaj profesional, precum si tratamentul cariilor. In unele cazuri poate fi nevoie chiar de extractii dentare, fie ale unor dinti care nu mai pot fi salvati, fie ale unora sanatosi, atunci cand inghesuirile dentare sunt foarte mari, iar dintii nu pot fi aliniati pe un maxilar prea mic. Odata ajuns pe scaunul medicului ortodont, pregatit si hotarat sa faca marele pas, pacientul trebuie sa se astepte ca intregul proces de montare a aparatului sa dureze ceva timp, deoarece specialistul trebuie sa parcurga mai multe etape pentru a se asigura ca acesta este asezat corect pe dinti. „Multe persoane considera ca arcurile sunt pur si simplu lipite pe la mijlocul dintilor, lucru care nu este deloc adevarat. Pozitionarea aparatului dentar este extrem de importanta, pentru a ne asigura ca dintii vor atinge in final pozitia dorita. O senzatie usoara de disconfort poate aparea oricand odata cu montarea aparatului pe scaunul medicului ortodont, precum si in primele zile dupa montare, insa efectele benefice majore fac ca aceste mici neplaceri sa fie suportabile”, explica dr. Mihaela Dan, specialist ortodonție, Orto-Implant Expert.

Pas cu pas

Prima etapă în procesul de montare a unui aparat dentar este examinarea clinica a pacientului – consultatia- urmata de amprentarea arcadelor pentru obtinerea modelelor de studiu. Acestea se analizeaza impreuna cu fotografiile intra si extraorale, precum si cu radiografia panoramica si teleradiografia de profil, pentru alegerea celui mai bun plan de tratament. Daca sunt necesare extractii dentare, aplicarea aparatului se face la o saptamana dupa extractii, pentru a lasa timp de vindecare. „Aplicarea propriu-zisa a aparatului dentar fix incepe cu un periaj profesional si, atunci cand este cazul, cu un detartraj pentru curatarea perfecta a dintilor. Aplicarea departatorului de plastic este complet nedureroasa si are rolul de a indeparta obrajii si buzele, pentru ca acestea sa nu umezeasca dintii de saliva, ceea ce ar impiedica lipirea bracketurilor”, explica dr. Mihaela Dan. Urmatorul pas este reprezentat de conditionarea suprafetei dintilor pentru a favoriza lipirea bracketurilor. Dupa spalarea si uscarea dintilor, se aplica adezivul, care se fotopolimerizeaza timp de 20 secunde pe fiecare dinte. Urmeaza apoi aplicarea bracketurilor pe spatele carora se afla un material de colaj, care se fotopolimerizeaza (intareste cu lampa cu lumina albastra) tot 20 de secunde. Acest material este foarte aderent deoarece trebuie sa reziste la tractiunile exercitate asupra dintilor pentru deplasarea acestora prin os. Tratamentul cu aparat fix se incepe cu un arc (sarma) subtire, flexibil si module colorate sau transparente in functie de preferinta pacientului. „Daca bracketurile produc un disconfort, pacientul poate aplica ceara timp de cateva zile, pana ce se obisnuieste cu prezenta lor. Este foarte important ca pacientul sa mentina o igiena foarte buna prin folosirea periutei de dinti normale, a celei interdentare, apei de gura sau dusului bucal. Pe toata durata tratamentului este interzis consumul alimentelor dure, precum alune, floricele, paine prajita crocanta sau a celor lipicioase, deoarece acestea pot dezlipi bracketurile sau indoi sarma”, atenționează dr. Mihaela Dan.

Ce ai de făcut după

Din cauza presiunii exercitate asupra dintilor si dat fiind ca avem nevoie de o anumita perioada de timp pentru acomodare, este indicata alegerea unor alimente moi in primele cateva zile. Majoritatea pacientilor se obisnuiesc complet cu aparatul dentar dupa aproximativ o luna. Dupa sase luni, sau chiar mai devreme, nici macar nu mai observa ca il poarta. Cu toate acestea, nu este ceva neobisnuit ca dintii sa inceapa sa doara ocazional fara vreun motiv aparent – acest lucru este normal, iar disconfortul ar trebui sa dispara destul de repede. Daca este necesar, durerea poate fi tratata cu analgezice.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...