Anumite materii predate la școală îl vor ajuta practic în viața de adult. Dar nici măcar părintele nu conștientizează și nu-l încurajează să exerseze. De exemplu, atunci când pleacă de acasă, ”copilul trebuie să știe bine matematică”, spune psihoterapeutul Lavinia Țânculescu care argumentează: această materie ”crează un sistem logic în minte, iar cine are ordine în minte are ordine și în viață.”

Gestionarea unei sumă de bani

Tânărul adult care se pregătește să locuiască singur sau în comunitate (într-o cameră de cămin, de exemplu) are nevoie de calități ce țin de organizarea resurselor (bani, timp, spațiu) și de calități ce țin de interacțiunile sociale (cu colegii de cameră, cu administratorul imobilului în care locuiesc, cu persoane de întreținere etc.). Aspectul legat de gestionarea resurselor este extrem de important, mai ales atunci când primește bani doar o dată pe lună, iar acea sumă trebuie administraastfel încât să îi ajungă pentru întreaga perioadă.

Capacitatea de a fi organizat, esențială atunci când pleacă de acasă

Este esențial să-l ajuți să-și dezvolte cumpătarea și gândirea în perspectivă. Este esențial să aibă capacitatea de reprezentare a viitorului pe termen scurt (viitoarele săptămâni) și lung”, spune psihoterapeutul. Dacă va cheltui toți banii în prima săptămână pe nimicuri, va mânca pâine cu ketchup restul timpului. Și asta va fi un mod de a învăța, cu condiția să nu intervină părintele și să-i mai trimită niște bani. Normal că îți este milă de el, dar nu vei putea să fii alături de el toată viața.

Cum îl înveți să planifice

Psihoterapeut Lavinia Țânculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Psihoterapeut Dr. Lavinia Țânculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

”Părinții obișnuiesc, din dorința de a nu-și priva odraslele de lucruri pe care ei nu le-au avut, să le ofere totul. Dar atunci când oferi totul, el nu mai are pentru ce lupta, nu mai are un sens sau un obiectiv al eforturilor sale”, observă psihoterapeutul care propune ca, după vârsta de 10 – 11 ani să-l ajuți să-și formeze obiceiul de a plănui achiziționarea unui obiect mai scump. Dacă dorește, de exemplu, să-i cumperi un telefon nou, ai putea să-i propui să strângă el o anumită sumă (din banii de la colindat, primiți de ziua lui, să nu cheltuiască toți banii de buzunar etc.) și să completezi tu cu ce mai are nevoie. Astfel, va învăța să economisească și să-și planifice cheltuielile. Pune-l pe el să anticipeze data de achiziție (atunci când va reuși să strângă suma respectivă). Astfel, va învăța să planifice.

Sursa foto: 123rf.com / Dmitriy Shironosov