Ce spune Jennifer Lopez despre căsătoria cu Alex Rodriguez: ”Vreau să îmbătrânesc lângă cineva într-o relație stabilă”

Jennifer Lopez si Alex Rodriguez

Jennifer Lopez, în vârstă de 48 de ani, pare tot mai aproape de o a patra căsătorie. Atât de aproape încât nu se sfiește deloc să vorbească despre asta.

'Cred în căsătorie și mi-ar plăcea să îmbătrânesc lângă cineva într-o relație stabilă. Dar nu încerc să forțez nimic acum', a declarat Jennifer Lopez, mamă a doi copii și căsătorită de trei ori până acum.

Jennifer Lopez a fost măritată cu Ojani Noa, din 1997 în 1998, cu Cris Judd, din 2001 în 2003, și cu Marc Anthony din 2004 până în 2014. A fost la un pas de măritiș și cu Ben Affleck, dar l-a părăsit chiar înainte de nuntă.

Vorbind despre relația cu actualul iubit, Alex Rodriguez, cântăreața și actrița a dat de înțeles că aceasta merge într-o direcție bună, cel mai probabil către căsătorie. 'E o relație bună, sănătoasă, comunicăm bine. Ne înțelegem unul altuia viețile într-un mod în care alții nu pot', a adăugat Lopez.

Într-adevăr, dpă cum a explicat ea, atât ea, cât și Alex Rodriguez au ajuns în lumina reflectoarelor devreme, la 20 de ani, și au cunoscut succesul de timpuriu. Și, vrând-nevrând, asta le-a afectat dinamica vieții, de la familie până la job și relații, după cum s-a exprimat vedeta.

Foto: Hepta

Vezi și Cum au trecut anii… Gemenii lui Jennifer Lopez împlinesc deja 10 ani! Uite cum s-au schimbat | GALERIE FOTO

Citește și: