Ce spun degetele de la picioare despre caracterul și destinul tău

Tratament pentru picioare umflate. Sunt indicate băi cu apă sărată, masaj, ceaiuri diuretice și alte remedii pentru picioare.

Vechii persani credeau că degetele de la picioare și liniile de pe talpă dezvăluie destinul unui om și trăsăturile de caracter care i-au fost hărăzite de zei. Ei au dus podomanția sau ghicitul în forma picioarelor la rang de artă și i-au deslușit toate secretele.

Mai puțin cunoscută decât chiromanția, arta cititului în palmă, dar poate mai interesantă, podomanția analizează degetele de la picioare pentru a descoperi detalii incredibile despre personalitatea ta, despre trăsăturile tale de caracter și despre direcția majoră pe care o va avea destinul tău.

Forma și mărimea degetelor de la picioare prezintă semnificații aparte, pe care le-au deslușit atât vechii persani, cât și astrologii chinezi din Antichitate. Totodată, liniile de pe suprafața tălpilor poartă indicii despre norocul și șansele pe care le vei avea în viață.

Ce formă au degetele de la picioare

Degetele rotunjite la vârf trădează o fire emotivă, influențată de emoții puternice și capabilă să înțeleagă bucuria sau suferința celor din jur. Este o persoană diplomată, care știe să asculte și să dea sfatul potrivit în momentul în care ai nevoie de el.

Degetele ascuțite sunt specifice persoanelor dezordonate, care trăiesc de pe o zi pe alta și nu sunt interesate de planurile pe termen lung. Astfel de persoane debordează de energie, sunt foarte active și impulsive, dar și leneșe și comode atunci când nu au nimic de câștigat.

Degetele de la picioare pătrățoase aparțin persoanelor pragmatice, materialiste și ambițioase, care adoră confortul și nu sunt dispuse la compromisuri. Sunt persoane rezistente și capabile să treacă peste obstacole, indiferent de pierderile pe care le suferă, deoarece știu că se pot reface mai târziu.

Degetele încovoiate denotă o fire introvertită, muncită de propriile gânduri și în permanență preocupată de stările ei emoționale. O astfel de persoană preferă să ocolească problemele, să ceară ajutorul altora și întoarce spatele prietenilor care se află în situații critice.

Degetele de la picioare drepte și răsfirate trădează o persoană care iubește stabilitatea și care se ferește de schimbări sau de situații riscante, pe care nu le poate controla. Sunt persoane active, dar nu acționează decât în interesul propriu sau în beneficiul familiei.

Descifrează singură liniile din talpă

Privește cu atenție tălpile picioarelor în oglindă și află ce semnificație au liniile pe care le vezi:

  • dacă observi o multitudine de linii fine intersectate în centrul tălpilor înseamnă că vei avea o viață prosperă, lipsită de necazuri mari și echilibrată;
  • dacă liniile din centrul tălpii sunt rotunjite ca niște cercuri concentrice, înseamnă că vei avea parte de bogăție, iar bunăstarea de care vei beneficia se va transmite și copiilor;
  • dacă liniile din talpă sunt mai adânci spre călcâie, vei beneficia de putere și de influență, iar statutul tău social se va îmbunătăți odată cu vârsta;
  • dacă liniile de pe talpă sunt mai proeminente spre degete, înseamnă că vei pune accentul pe afecțiune, pe viața de familie și vei beneficia de dragoste din partea celor apropiați;
  • dacă liniile de pe talpă sunt lungi și adânci, vei avea responsabilități mari și poate un post de conducere, iar norocul nu te va părăsi la nevoie;
  • dacă liniile de pe talpă sunt subțiri și întrerupte, destinul tău este mai puțin norocos și trebuie să muncești mult pentru a obține ceea ce îți dorești.

Citește și ce secrete ascunde forma unghiilor tale!

Loading...