Ce secrete ascunde linia banilor din palmele tale. Cum îți arată dacă vei fi săracă sau bogată

Ce secrete ascunde linia banilor din palmele tale

Linia banilor din palmele tale este una dintre cele mai subțiri linii, dar ascunde și un secret! Nu este o linie ușor de interpretat. Trebuie să știi în ce perioade ale vieții îți influențează ea destinul.

Cei mai mulți dintre noi abia percepem linia banilor din palmele noastre. Este o linie deosebit de subțire, chiar și la cei care au acumulat averi, iar această linie pornește de la baza degetului mic și coboară vertical spre încheietura palmei, dar foarte rar se întâmplă să ajungă până la mijlocul distanței.

Ce secret ascunde linia banilor din palmele tale

Spre deosebire de alte linii din palme care sunt de obicei căutate și interpretate în palma stângă, linia banilor este interpretată în funcție de vârsta noastră.

Până la 30 de ani, ea trebuie căutată pe palma stângă. După vârsta de 30 de ani, linia banilor trebuie căutată în palma dreaptă, în același loc, sub degetul mic.

Linia banilor și norocul financiar

Chiar dacă este o linie subțire, uneori abia vizibilă, urmărește cu atenție forma ei.

Dacă linia banilor este dreaptă, oricât ar fi scurtă, ai șanse mari să duci o viață confortabilă și să te bucuri de o situație materială stabilă. Bugetul tău va fi mulțumitor toată viața și nu vei avea pierderi semnificative. Iar acest lucru se poate datora fie moștenirilor din familie, fie unei cariere stabile și bine plătite.

Dacă linia banilor este șerpuită, acest lucru arată că ești foarte isteață, descurcăreață și că poți face o avere din afacerile sau ideile tale. Ești genul de om care poate câștiga la un moment dat o sumă mare de bani, dar care știe să investească mai departe profitul pe care l-a obținut. Nu este exclus să ai și pierderi mari, pentru că viața ta este plină de surprize.

Ce înseamnă linia banilor întreruptă

Dacă linia banilor este întreruptă, se pare că soarta nu este prea generoasă cu tine. Vei avea perioade bune din punct de vedere financiar, dar nu vei dispune niciodată de averi și obiecte de lux. Cariera ta nu va fi una bănoasă, iar dacă vrei să strângi bani pentru planuri mari, vei munci din greu pentru a-i obține.