Ce se face pentru cel care a murit fără lumânare? Superstițiile sunt multe și fără temei

Ce se face pentru cel care a murit fără lumânare

Ce se face pentru cel care a murit fără lumânare? Este o întrebare pe care ajungem să o auzim în urma discuțiilor „binevoitoare” cu anumite persoane. Recomandările băbești sunt, în general, superstiții periculoase. Și nu au nimic de-a face cu ritul creștin.

E foarte important să știi ce se face pentru cel care a murit fără lumânare. Dar asta numai dacă te numeri printre cei care se pretind a fi credincioși. Căci creștinii practicanți, care se consultă cu preoții duhovnici, știu că superstițiile nu au ce căuta în viața lor.

Lumânarea este un simbol

Binecunoscutul Părinte Cleopa spunea: „Lumânarea este un simbol. Dacă o aprinzi este bine. Dacă nu poți, nu-i nimic. Faptele bune merg cu noi, nu lumânarea.” Sfânta Evanghelie amintește cum Însuși Mântuitorul Iisus spunea: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor. Ca, văzând oamenii faptele cele bune ale voastre, să-L slăvească pe Tatăl vostru Care este în ceruri.” Prin urmare, niciun drept credincios care a săvârșit fapte bune și s-a comportat exemplar nu se duce pe lumea cealaltă fără lumină. „Poți să ai un milion de lumânari. Nu-ți ajută nimic la moarte. Cine le-a aprins lumânarea la cei care au murit pe front? Iată lumina: dacă au avut fapte bune, aceea-i lumina. Nu-i o primejdie dacă ai murit fără lumânare. Este primejdie dacă ai murit nespovedit, neîmpărtășit.”, spunea tot Părintele Cleopa.

Dar există un obicei acceptat și de preoți pentru cei ce au răposat fără lumânare. Cu puţin înainte de Paşti, se dă la altar o lumânare mare, împodobită cu o pânză albă sau prosop. Preotul o aprinde de la Paşti până la Înălţare, la slujbe. Unii practică această rânduială în fiecare an, până la pomenirea de şapte ani. Cu toate că nu este obicei rău, nu îi folosește atât de mult sufletului cum se crede.

Ce se face pentru cel care a murit fără lumânare

Cu toate astea, lumea continuă să se întrebe ce se face pentru cel care a murit fără lumânare. Căci nicăieri în lume nu e înmormântarea mai încărcată de superstiții ca la noi. În primul rând, se crede că e foarte important să i se dea preotului care îngroapă mortul un cocoș negru. Apoi, la 40 de zile de la deces, la parastasul de 6 săptămâni, musai se dă o candelă de pomană. Mai mult decât atât, lumea crede că dacă decedatul a murit fără lumânare nu trebuie să i se facă pomană decât sâmbăta. Or, nicăieri în cărțile sfinte nu scrie așa ceva. Și niciun preot nu ar putea face astfel de recomandări. Toate țin de superstițiile băbești.

În general, orice pomană se face sâmbăta, căci aceasta este ziua dedicată pomenirii morților. Este ziua în care Iisus Hristos a fost așezat în mormânt. Ziua în care se face pomana nu are nici cea mai mica importanţă. Pomana trebuie făcută după puterea materiala şi din tot sufletul. Nu lumânarea de la căpătâi ne mântuiește, ci faptele bune și comportarea din timpul vieții. Iar rugăciunile specifice și slijbele obligatorii sunt suficiente pentru ca un suflet de creștin să ajungă în Împărăția Cerurilor.

Pomenirea este importantă

Cei ce duc pomelnice și acatiste la biserici obișnuiesc să treacă pe ele și felul în care s-a stins persoana răposată. „Nepregătit”, „neîmpărtășit”, „nespovedit”, „fără lumină” sunt numai câteva dintre expresii. Însă, în funcție de regiune, ritul diferă. În Ardeal, spre exemplu, nu există astfel de superstiții. Pentru cei răposați, astfel de specificații nu-și au rostul. Rugăciunea pentru ei și milostenia sunt cele care contează. Dumnezeu știe cum i-a luat la El, așa că nu e nevoie să mai și specificăm.

La fel de neimportant este și momentul în care moare cineva. Important este să fi fost spovedit și împărtășit, dacă era credincios. Altminteri, orice drept credincios va ajunge în Rai și orice păcătos va ajunge în iad. Chiar dacă s-au dus în Sfânta Zi de Paști.

Mai există și legenda potrivit căreia nu e bine să primești pomană de la femeia care nu a adus pe lume copii. Mai ales dacă aceasta dă de pomană pentru cel care a murit fără lumină. În astfel de situații, se potrivesc cuvintele Sfântului Apostol Pavel. Vorbind despre post, spunea: „cel ce mănâncă să nu-l osândească pe cel ce nu mănâncă. Iar cel ce nu mănâncă să nu-l defăimeze pe cel ce mănâncă.”. Este bine să primim pomană de la oricine care face acest gest. Astfel, și darurile noastre vor fi primite și vor ajunge la cei dragi răposați. Nu sunt primite pomenirile celor care trăiesc în păcate grave, celor certaţi şi celor care fac pomana din bani furaţi.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...