Ce să mănânci seara ca să slăbești

Ce să mănânci seara ca să slăbești

Una dintre cele mai mari provocări ale vieții de zi cu zi este să decizi ce mănânci seara. Vei afla mai multe variante sănătoase, care îți pot ține de foame și îți vin în sprijinul obținerii și menținerii siluetei.

 

Cina este una dintre melese principale ale zilei și alcătuirea ei este importantă în memoria intestinală și a conexiunii între intestin și creier, în reglarea felului în care stimulii interni, intestinali, influențează somnul de calitate pe parcursul nopții. Cu alte cuvinte, dacă mănânci alimente grele nu te vei odihni corespunzător și ai șanse majore ca a doua zi să nu fi în cea mai bună formă a ta. De asemenea, componența cinei influențează apariția refluxul gastroesofagian.

Totodată, ținând cont de ritmul de viață al oamenilor în societatea actuală este destul de dificil să nu mănânci după ora 18. Pe de altă parte, nici nu trebuie să îți faci un obicei de a mânca noaptea.

Variante de cină cu un conținut nutritiv de calitate

  • 150 g salată de crudități cu 125 ml iaurt, cu un conținut de grăsime până în maximum 3,5%.
  • 150 g cartof dulce fiert sau copt cu puțină sare, mirodenii (curry, boia, piper etc.) și salată verde cu o linguriță de ulei de măsline sau de struguri și suc proaspăt de lămâie.
  • 150 g pește (crap, șalău, doradă, păstăv, somon sălbatin, ton etc.) cu legume la abur și lămâie
  • 200 g crudități (morcovi, țelină și măr).
  • 100 g pui cu bucățele de măr și un cartof dulce mic la cuptor, alături de salată de varză.
  • 100 g pui sau curcan cu o felie de avocado deasupra, peste care se mai adaugă o felie de roșie și puțină verdeață, care se prepară în tigaia de teflon.
  • 100 carne slabă cu două rondele de ananas și un ceai.
  • Orez brun cu puțin pește și bucățele de avocado.

Ce trebuie SĂ EVIȚI seara!

Carnea și brânzeturile grase, afumăturile, ciupercile, vinetele și legumele cu multe semințe, fasolea, semințele și nucile. Nu mânca alimente care fermentează și nu bea ceai verde sau cafea seara, pentru a te odihni corect peste noapte.

Cina: maximum 25% din totalul caloric al unei zile

'Mulți oameni se tem de masa de seară și au impresia că existența ei conduce la creștere în greutate. Cu toate că această idee preconcepută este foarte frecventă, realitatea este că cina poate fi considerată o masă importantă, pentru că asigură energie pe durata celor 8-10 ore de somn, perioadă în care organismul nostru continuă să funcționeze și să consume energie. Important este ce și cât mâncăm la masa de seară. În mod normal, aportul energetic al acestei mese nu ar trebui să depășească 20-25% din totalul caloric al unei zile. Este bine să se evite alimentele bogate în grăsimi. Salatele și legumele gătite ușor, acompaniate cu o sursă de proteine (brânză, carne slabă), reprezintă o alegere optimă, ușor de preparat și digerat'. (Dr. Șerban Damian, nutriționist acreditat CIO, Centrul de Nutriție Superfit)

Dr. Serban Damian poza nou mic

Dr. Șerban Damian

Credit foto: Shutterstock