Ce să faci de Rusalii, ca să rămâi mereu tânără

Ce să faci de Rusalii, ca să rămâi mereu tânără

Sărbătoarea creștină a Pogorârii Sfântului Duh coincide cu tradiția folclorică a Rusaliilor. Este un moment încărcat de obiceiuri și superstiții. După 50 de zile de la Paști, credincioșii celebrează un alt moment religios important, Pogorârea Sfântului Duh. Acesta încheie în ritualul bisericesc Ciclul Pascal și se bucură de o însemnătate aparte. Însă semnificațiile precreștine ale acestei date depășesc în importanță sărbătoarea religioasă, aducând în centrul atenției Rusaliile sau Ielele, precum și Moșii de Vară.

Rusaliile vin cu Moșii cireșelor

O credință străveche constă în păstrarea tradiției Moșilor de vară, an de an, mai cu seamă de către femei. Căci se pare că aceasta ar fi cheia tinereții fără bătrânețe. Femeile care respectă Moșii cum se cuvine nu îmbătrânesc repede și își păstrează sufletul mereu tânăr. De aceea, pregătesc vase cu bucate alese și, mai ales, căni cu apă, vin sau lapte, împodobite cu cireșe, de unde și denumirea de Moșii cireșelor. Se curăță și se împodobesc mormintele cu flori. Nu se aruncă gunoiul, nu se mătură, nu se spală, căci toată mizeria aruncată ar putea mânia spiritele care așteaptă doar la bunătăți. Potrivit credințelor străvechi, în zilele dinaintea sărbătorii lor, sufletele adormite se deșeteaptă și duc spre Valea cu Dor, unde găsesc tot ce li s-a dat de pomană peste an. Cine nu găsește nimic ia țărână și revine dezamăgit de unde a plecat sau se răzbună.

Atenție la Iele!

Entități de temut în folclorul tradițional, Ielele iau mințile celor care le văd. Mai sunt cunoscute și drept Rusalii, potrivit legendei care spune că ar fi fost fiicele lui Rusalim Împărat. Indiferent de numele pe care-l poartă, acestea nu sunt zâne binefăcătoare, ci duhuri rele, care au părăsit mormintele în Joia Mare, au petrecut Sfintele Paști printre cei vii, iar acum nu mai vor să se întoarcă în lumea lor. Aduc numai necazuri, îi pocesc și îi înnebunesc pe toți cei care nu le respectă cum se cuvine. Se mai crede că cel care are ghinionul de a le vedea jocul Ielelor sau de a călca pe unde au petrecut ele devine „luat de Rusalii'. Iar boala asta n-are leac decât în descântece rare. Prin urmare, oamenii au grijă să nu lucreze de Rusalii și să țină sărbătoarea cu sfințenie. Se împodobesc casele, ușile, ferestrele și porțile cu leuștean, usturoi și ramuri de tei, pentru a fi ferite de spiritele rele. Celor plecați pe lumea cealaltă li se dau de pomană bunătăți de sezon, în sâmbăta din ajun. Se spune că, în noaptea de Rusalii, înflorește feriga, iar cel ce o aduce în casa lui are parte numai de noroc. Tot acum se deschide și sezonul culegerii plantelor de leac.

Sursa foto: Flickr.com