Ce să faci cu timpul tău, ca să nu te simți niciodată plictisită

Ce să faci cu timpul tău, ca să nu te simți niciodată plictisită

Viața nu e despre a merge în fiecare zi la serviciu, a veni acasă, a te uita la televizor, a găti și alte lucruri de rutină de care te cam saturi la un moment dat. Viața este despre experiențe. Uneori, însă, ți-e greu să încerci să schimbi ceva. Nu vrei să faci lucruri care te scot cu totul din confortul tău și nici care nu ți se potrivesc. Și cu cât te gândești mai mult, cu atât ți se pare mai complicat. 

Nu e nevoie, totuși, să încerci marea cu degetul ca să îți ocupi timpul de așa natură, încât să nu te plictisești niciodată. Iată, mai jos, câteva idei în acest sens: 

Schimbă ceva la look-ul tău

Una dintre cele mai simple metode prin care poți să nu te plictisești niciodată este să-ți schimbi des look-ul. Și nu te gândi că trebuie neapărat să faci schimbări radicale. Gadgeturile pentru bucle lejere, de pildă, te pot ajuta să-ți schimbi coafura, repede și ușor. Astfel, nu vei arăta la fel în fiecare zi.

Și dacă vrei ceva mai complicat, alege un salon de coafură, manichiură și pedichiură și vopsește-te în culori pe care nu le-ai mai folosit, pune-ți aplicații pe unghii și gene false. Dacă ai grijă să alegi întotdeauna ce ți se potrivește, vei reuși să faci câte o schimbare care te va face să te simți bine. 

Fă sport împreună cu familia și prietenii

Studiile au demonstrat că activitatea fizică ajută la îmbunătățirea memoriei și a capacității de gândire. Sportul în aer liber, împreună cu familia și prietenii, poate fi o opțiune excelentă ca să scapi de plictiseală. 

Organizează partide de tenis, badminton, volei sau baschet și folosește-ți timpul distrându-te cu persoanele cu care te simți bine. Totodată, gândește-te că mișcarea este foarte importantă pentru menținerea sănătății organismului. 

Caută în permanență posibile noi job-uri

Stai de ani buni pe același post, fără să ai posibilitatea de a evolua, făcând în fiecare zi aceleași lucruri și pe aceiași bani. Te-ai săturat să fii într-o astfel de situație? Ai putea alege să cauți în permanență posibile noi joburi. Chiar și atunci când ți se pare că te afli deja la locul potrivit, că faci ce-ți place și ești foarte mulțumită de felul în care ești tratată. 

Schimbarea jobului poate însemna o provocare interesantă prin care să descoperi că poți face lucruri la care nici nu gândeai. A căuta în permanență o alternativă îți poate deschide noi perspective și, dacă ești perseverentă, chiar le găsești. 

Experimentează lucruri pe care nu le-ai mai făcut

O plimbare cu balonul deasupra Cappadociei sau o oră petrecută într-un simulator de zbor, în care să experimentezi diverse situații critice cărora piloții trebuie să le facă față în situații reale, pot fi unele dintre lucrurile pe care nu le-ai mai făcut. 

Experiențele de felul acesta te pot ajuta să-ți depășești limitele (uneori chiar fricile) și îți oferă și posibilitatea de a trăi senzații noi. 

Înscrie-te la cursuri și ateliere creative

O altă variantă pe care o ai la îndemână ca să-ți folosești timpul în mod plăcut și eficient sunt cursurile de creație. Fie că înveți să faci aranjamente florale, fie să pictezi pe sticlă sau să dansezi, orice activitatea care îți va stimula creativitatea îți va da mai multă încredere în tine. 

Încearcă să ieși din zona de confort, pentru că astfel poți avea surpriza să descoperi locuri și oameni, povești impresionante de viață care te pot inspira și vei avea senzația că nu ai ratat o experiență care te poate ajuta, până la urmă să te cunoști mai bine. 

Așadar, în loc să te simți plictisită de activitățile de rutină pe care le ai zi de zi, încearcă să faci schimbări constructive în viața ta. Dă-ți șansa de a încerca lucruri noi, lasă-te un pic purtată de val și vezi ce înseamnă o experiență pe care nu ai mai avut-o și petrece cât mai mult timp în aer liber cu prietenii și familia. 

Sursa foto: Shuttertock

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Philips