Ce să faci ca să-ți aduci binele în casă

Ce să faci ca să-ți aduci binele în casă

Credinţe străvechi ori simple închipuiri, superstițiile sunt încă la loc de cinste. Iar când vine vorba de locuință, multă lume ține cont de ele, mai ales că se află în joc bunăstarea familiei și vrea binele în casă.

Deşi neacceptate de Biserică, superstiţiile sunt adânc înrădăcinate în sufletele oamenilor. Și nu e de mirare că nici în zilele noastre unii semeni de-ai noștri nu vor nici în ruptul capului să beneficieze de confortul toaletei în casă, preferând să folosească, în toiul nopții, latrina din fundul curții. Căci semn rău e să ții haznaua în casă și numai nenorociri aduce. La fel și bucătăria e de preferat să stea la locul ei, separat de casă, căci hrana primește din sufletul locului și al celui care o prepară. Iar dacă e în aer liber, cu atât mai bine.

Atenție la semne!

Să presari niște sare pe pragul noii locuințe e de bun augur, numai dacă nu te-ai mutat în casă nouă în zi de vineri sau sâmbătă, ori în zi ploioasă. Ca să ai noroc și să atragi binele în casă, adu în casa nouă o mătură nouă, un cărbune și un bănuț de argint. Dar să nu carecumva să aduci și mătura veche! Nu bate covoarele, nu scoate gunoiul din casă seara și nu întinde rufele după asfințit. Dar dacă vrei să scapi de cineva, mătură imediat după ce pleacă de la tine din casă. Ai grijă să nu ieși niciodată dintr-o casă pe o altă ușă decât pe cea pe care ai intrat. Dacă un tablou cade brusc de pe perete, e semn că va muri un prieten sau o rudă, dar poate anunța și o boală grea. Dacă un ceas care nu funcţionează de ceva vreme începe să meargă din nou brusc, în familie va avea loc un deces. Fii atentă să nu schimbi așternuturile vinerea, dacă vrei să nu ai parte de coșmaruri și să nu lași patul nestrâns duminica. Dacă ai început să faci patul, nu te opri să faci altceva, altfel e semn de ghinion. Și ai grijă să nu faci patul împreună cu altcineva, dacă nu vrei să te cerți cu persoana respectivă. De-ți pică foarefecele din mână, înseamnă că te înșeală jumătatea. Când sar scântei din sobă sau din cămin, vin musafiri.

De-ale gurii…

Se spune că nu e bine să laşi mâncare în farfurie, nici să mănânci direct din oală, căci vei avea parte de un soţ urât. Aduce ghinion dacă felia de pâine cu unt cade cu partea unsă în jos și dacă pui pâinea pe masă cu susul în jos după ce ai tăiat o felie din ea. Sarea sau piperul vărsate pe masă atrag cearta. E semn rău să torni apă în paharele în care se mai află încă lichid, însă e de bine dacă verși din greșeală vin. O lingură încrucişată cu o furculiţă înseamnă fericire urmată de necaz. Nu lăsa cuţitul cu tăişul în sus, că vei isca o ceartă. Aduce ghinion să găseşti, să primeşti sau să întinzi cuiva un cuţit cu lama înainte. Dacă nu găseşti ceva prin casă, întoarce o oala cu gura în jos şi imediat obiectul va apărea.

Sursa foto: Flickr.com