Copil plictisit? Iată ce poate face în vacanță

Copil plictisit? Iată ce poate face în vacanță

Photo credit: Chris_Parfitt / Foter / CC BY
Chiar dacă nu aveți bani să plecați undeva în vacanţă sau să-l trimiți într-o tabără, există activități în care îl poți implica pentru a avea o vară de poveste.

►Joaca în aer liber

Nu trebuie să lipsească joaca în aer liber, la care se poate adăuga practicarea unui sport: badminton, mers pe bicicletă, fotbal etc. Dacă ai un parc în apropiere unde știi că îl poți lăsa să se joace fără nicio problemă, ești mai mult decât fericită. Dacă nu, încearcă să găsești o alternativă. Poate este vreun bunic disponibil să îl scoată afară sau puteți să vă grupați două-trei mămici și să luați una dintre voi copiii celorlalte, pe rând, în limita timpului pe care îl aveți. Așa are și colegii de joacă asigurați.

►Cursuri pe placul lui

Ai putea să îl înscrii la niște cursuri de vacanță. Poate ar vrea să se perfecționeze la limba engleză sau să învețe croitorie pentru a le face haine păpușilor sau – de ce nu? – chiar și adulților. Oricare ar fi pasiunea lui, vezi ce posibilități există în zona în care locuiți.
Cărțile fac cu greu competiție distracțiilor multimedia, dar, dacă îl înscrii la cea mai apropiată bibliotecă, ar putea redescoperi plăcerea lecturii. Nu trebuie să ții neapărat să fie din lista cu lecturi obligatorii pe vacanță, ci lasă-l să-și aleagă ce i-ar plăcea mai mult, din oferta dedicată vârstei lui.

►Vizitează orașul tău, ca un turist

Nu uita nici de mersul la ștrand sau de atracțiile din împrejurimi. De când nu ați mai fost pe la grădina zoologică sau botanică? Vara este momentul pentru a-ți explora propriul oraș. De ce atunci când vizitezi un loc străin bifezi toate obiectivele turistice, dar când este vorba de locul în care trăiești nici nu te gândești că ar fi ceva interesant de văzut. Fii sigură că și celui mic îi va surâde o mică „excursie” de genul acesta. Fii atentă și vezi că există zile în care se poate intra gratuit la muzee sau există reduceri.

► Mersul la țară nu s-a demodat

Dacă are bunici undeva la țară sau într-un oraș pitoresc, nu ezita să-l trimiți pe la ei. Îți aduci și tu aminte ce frumoase erau vacanțele petrecute la ei și câte jocuri puteai inventa alături de verișori și de copiii de acolo. Chiar dacă acum cresc în imperiul tehnologiei, copiii sunt tot copii și o vară în libertatea naturii va fi una cu siguranță memorabilă.

UN NOU HOBBY

Dacă ai un copil mai mare, poți să-l încurajezi să aibă un hobby nou, să înceapă un proiect la care să lucreze vara aceasta. Poate ar vrea să facă fotografii și să ilustreze, astfel, fiecare zi sau să își facă un ierbar ori insectar. Sau ce-ar fi dacă ar învăța să grădinărească? Poate avea grijă de flori sau legume în propriul balcon sau în grădină, dacă aveți.

Loading...