Dacă Meghan ”câștigă”, băiatul ei va avea un nume foarte neobișnuit! Prințul Charles a și dat-o de gol

ce nume va avea baiatul printului Harry

Acum, că bebelușul lui Meghan și prințul Harry a venit pe lume, nu mai rămâne decât să-i aflăm numele și să-l vedem.

Ambele se vor întâmpla în câteva zile. Prințul Harry a promis, luni, că băiatul său va fi prezentat 'în două zile'.

Cât despre nume, toată lumea se așteaptă ca acesta să fie unul tradițional, clasic, dar cum Meghan e americancă și, ca mamă, are și ea un cuvânt de spus, lucrurile ar putea sta cu totul altfel.

După o trecere în revistă a prenumelor membrilor familiei regale, tinerii părinţi ar putea alege Charles, prenumele prinţului de Wales, bunicul bebeluşului, sau Philip, prenumele ducelui de Edinburgh, străbunicul nou-născutului.

Arthur, James, Albert sau Edward figurează, de asemenea, pe lista prenumelor preferate de familia regală şi de pariori, Arthur situându-se pe primul loc în preferinţe, a anunţat luni casa de pariuri britanică William Hill.

La casa de pariuri Paddy Power, prenumele favorite sunt Alexander şi James.

Albert a fost prenumele soţului reginei Victoria şi al tatălui reginei Elisabeta a II-a, care a luat numele George al VI-lea după ce a urcat pe tronul Marii Britanii. Este, de asemenea, unul dintre prenumele purtate de prinţul Harry.

Arthur, numele legendarului rege Arthur, conducătorul cavalerilor mesei rotunde, se numără totodată printre prenumele primite de prinţul de Wales, ducele de Cambridge şi fiul cel mic al acestuia, prinţul Louis. Acest prenume a revenit în tendinţe în ultimii ani în Regatul Unit.

Va alege Meghan un nume 'american'?

Pe blogul său The Tig, închis între timp, Meghan menţionase Grey ca unul dintre prenumele sale preferate, atât ca nume de fată, cât şi pentru băiat.

Meghan, care este metisă şi are printre strămoşii săi sclavi ce munceau pe plantaţii de bumbac din Georgia, ar putea alege un prenume care să cinstească originile sale familiale.

În SUA, ţara de origine a soţiei prinţului Harry, Liam se află în fruntea listei celor mai populare prenume, urmat de Noah şi William. În Marea Britanie, numele preferate sunt Oliver, Harry şi George.

Pariorii speculau luni şi asupra unor prenume relativ populare în Statele Unite precum Bradley sau Spencer, acesta din urmă fiind numele purtat înaintea căsătoriei de mama prinţului Harry, Diana, prinţesa de Wales.

Prințul Charles a dat-o pe Meghan de gol

Tatăl lui Harry, prinţul de Wales, a glumit pe tema sugestiilor de nume primite de tânărul cuplu în timpul unei călătorii în Australia, pe când ducesa de Sussex se afla în primele luni de sarcină: „Între noi fie vorba, cred că Kylie şi Shane ar putea figura pe lista de prenume”, a declarat prinţul Charles în Australia.

Cunoscuţi publicului ca Harry şi Meghan, numele complete ale celor doi proaspeţi părinţi sunt Henry Charles Albert David şi Rachel Meghan Markle. Primul copil al cuplului, un băiat, a venit pe lume luni dimineaţă, la ora 05:26, cu o greutate de 3,260 kg la naştere. Bebeluşul este al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.

Vezi și Meghan Markle a născut un băiețel. Prima declarație a prințului Harry

Citește și: