Ce mâncăm la fast-food?

hamburger fast food

Cui nu-i place să se răsfețe din când în când cu un meniu de fast-food? Dacă totuși drumul te poartă des la un astfel de restaurant, poate ar trebui să-ți faci un plan alimentar menit să evite capcanele nutriționale care îți pot afecta sănătatea.

Termenii de fast-food și mâncat sănătos nu merg prea bine împreună. Când spunem fast-food, ne referim, de cele mai multe ori, la mâncare prăjită, la sosuri grele, la zahăr, sare și carbohidrați – în general, la mâncare fără valoare nutrițională, care nu face decât să ne sature pe moment și apoi să poftim la și mai multe produse bogate caloric, care nu-și îndeplinesc și funcția de hrană, în sensul propriu.

Totuși, dacă avem puțină răbdare să studiem meniurile și să căutăm de două ori, găsim și variante gustoase și relativ sănătoase, pe lângă eternii cartofii prăjiți, hamburgeri, hot dogs și alte produse care te fac să-ți lase gura apă, dar care, în același timp, îți aruncă valoarea colesterolului și a trigliceridelor în aer. Deci ce alegem când ne trezim la mall, printre restaurante fast-food, iar noi nu vrem să abdicăm de la alimentația sănătoasă, hrănitoare și gustoasă, în același timp?

Caută legumele

Multe dintre restaurantele de tip fast-food și-au reevealuat meniurile și au introdus și opțiuni sărace în grăsimi saturate și sare. Caută localurile în care poți să-ți compui singur o salată sățioasă și alege o combinație de dovleac, sfeclă roșie, kale, varză roșie, broccoli, mazăre și dressing de tahini.

Fără recompense

Totuși, dacă ai mâncat o salată hrănitoare la prânz, nu te gândi să te recompensezi cu o băutură acidulată, cu o porție de cartofi prăjiți ca garnitură sau cu o prăjitură. Specialiștii spun caă acesta e marele risc când mănânci sănătos, ai impresia că nu mai contează o bucată de prăjitură pe lângă o salată sănătoasă. Greșit. Salata nu neutralizează efectele grăsimii, ale sării, ale zahărului etc.

Studiază meniul

Dacă știi că drumul te poartă de câteva ori pe lunaă la un fast-food și n-ai de ales, studiază bine meniul resturantulului/restaurantelor frecventate des și vezi ce poți alege de acolo. Sigur găsești un sandviș cu carne de curcan, garnisit cu salată verde, roșii, spanac, castraveți și ardei gras. Poți mânca doar chifteaua de carne dintr-un hamburger, cu salată Caesar, cu dressing de lămâie și ulei de măsline. Ca băutură, alege apa plată.

Alege băuturi acidulate fără zahăr

Dacă nu te poți abține, dar există acum și opțiunea de smoothie și fresh de fructe, ceai neîndulcit etc. 100 de ml de suc are 76 de grame de zahăr, ceea ce înseamnă mai mult decât trebuie să consume un adult într-o perioadă de trei zile. Conform specialiștilor, femeile nu ar trebui să consume mai mult de 24 de grame de zahăr adăugat pe zi, iar bărbații, nu mai mult de 36 de grame, adică 9 lingurițe de zahăr. Chiar și dozele de 0,33 de ml de băuturi acidulate conțin nu mai puțin de 40 de grame de zahăr adăugat.

Încearcă să limitezi numărul caloriilor dintr-un meniu de fast food. Dacă îți iei un hamburger, nu mai adăuga și brânză și bacon pe el. Încarcă-l, în schimb, cu legume. Un hamburger dintr-un lanț de fast-food conține, în medie, 57 de grame de grăsime și poate ajunge până la 800 de calorii. De asemenea, atenție la sosurile care acompaniază salatele. Acestea sunt bombe calorice din cauza conținutului de brânză, grăsime, sare și zahăr.

Micșorează porțiile

Unul dintre avantajele mâncatului la fast-food e prețul. Alimentele sunt mai iefine și te îmbie să-ți iei meniuri mari la preț mic. Nu ceda tentației și alege meniuri care conțin multe legume. Alege porțiile pentru copii.

Opinia specialistului

Alexandra Alexandru

Specialist în nutriție

„Cea mai sigură și puțin nocivă variantă este o salată

Dacă vorbim de numele mari și consacrate de fast-food, cea mai sigură și puțin nocivă variantă este o salată, cu un dressing vinaigrette. Dacă ne referim la restaurantele tip fast-food din food-court-ul mall-urilor, atunci putem alege dintre un grătar slab de pui cu o salată verde sau legume sotate/la aburi; cartofi copți cu salată de varză; o ciorbă simplă de legume; un orez cu legume și salată verde. Cu puțină voință de a ignora mirosurile îmbietoare și cu răbdare în a alege ce ne face bine, putem jongla printre variantele prăjite și foarte puțin hrănitoare specifice unui fast-food.

 

Foto: Shutterstock