Ce istorie și ce semnificație au numele Andrei și Andreea

Ce istorie și ce semnificație au numele Andrei și Andreea

Este unul dintre cele mai frumoase și cele mai vechi nume românești. L-am moștenit de la vechii greci, la care Andreas a rămas și azi un nume foarte îndrăgit. Iată ce semnificație au numele Andrei și Andreea și ce poveste ascunde istoria lor.

 

Azi îi sărbătorim pe Sfântul Andrei, pe Andrei și Andreea, nume cu semnificații și rădăcini foarte vechi în spiritualitatea și credința românească. Sfântul Andrei este ocrotitorul României, cel dintâi ucenic al lui Ioan Botezătorul și apostol al lui Iisus, care a adus creștinismul pe meleagurile noastre.

Andrei, un simbol al sufletelor dârze

Numele său, provenit din greaca veche, vine de la ”andros” care însemna curaj, eroism, bărbăție, suflet puternic. Pentru vechii greci, ”andros” era esența masculinității, a puterii și totodată a înțelepciunii.

În cultura populară românească, Sfântul Andrei marchează începutul iernii și este asociat adesea în legende și povești cu spiritul lupului liber și nesupus. Creștinii îl prețuiesc pentru curajul, dârzenia și mândria cu care el a propovăduit credința, preferând să moară, decât să se lepede de învățăturile Domnului pe care le adusese în cele mai sălbatice locuri de la Pontul Euxin.

El este totodată un simbol de dăruire și izbândă, iar crucea Sf. Andrei este azi folosită pentru protecție și ocrotire.

Andrei și Andreea, două nume cu semnificații puternice

Din punct de vedere numerologic, cele două nume sunt asociate cu numărul 33, considerat un număr maestru datorită vibrațiilor sale rare. Datorită acestui număr, se crede că persoanele botezate cu numele Andrei și Andreea sunt animate de sentimente altruiste, umanitare, sunt drepte și înțelepte și au un profund simț al datoriei.

Cine poartă numele Andrei este înzestrat cu o putere interioară deosebită, este generos și înțelegător și dornic să facă pace în jurul lui. Numele Andreea este asociat cu un suflet darnic, strălucitor și blând. Femeile botezate cu acest nume sunt foarte atașate de familie, sunt iubitoare și echilibrate, iar ceea ce realizează ele în viață are o semnificație profundă și se păstrează pentru totdeauna.

Andrei și Andreea semnifică personalități luminoase, deschise și generoase, care știu să echilibreze lucrurile și să construiască destine solide. Aceste nume sunt predestinate unor persoane care pot realiza multe lucruri frumoase și care pot avea un destin norocos.

 

Loading...