Calendarul Ortodox 2016. Astazi sarbatorim Pogorârea Sfântului Duh

Calendarul Ortodox 2016. Astazi sarbatorim Pogorârea Sfântului Duh

Calendarul ortodox 2016 sărbătorește, pe 19 iunie, Duminica Mare, a Rusaliilor sau Pogorârea Sfântului Duh. Iată-ne ajunși și la finele Cinzecimii, la încheierea ritualurilor pascale.

Calendarul ortodox 2016. Sfântul Duh este încununarea credinței

La exact 50 de zile după Paști, credincioșii sărbătoresc unul dintre momentele importante de peste an, anume Pogorârea Sfântului Duh. Duminica Mare, cea care încheie în ritualul bisericesc Ciclul Pascal, se bucură de o însemnătate aparte. Cunoscută și ca Sărbătoarea Rusaliilor, are o însemnătate aparte pentru fiecare creștin. Biserica readuce în atenția credincioșilor momentul Coborârii Sfântului Duh pe pământ, asupra ucenicilor Mântuitorului. Dar semnificația cu adevărat importantă a acestui eveniment este, de fapt, învăluirea sufletelor noastre cu dragostea pentru dumnezeire. Marele praznic împărătesc reprezintă încheierea unui legământ al harului şi al iubirii, dar și consacrarea Bisericii lui Iisus.

Acum a început

Biserica Ortodoxă consideră această zi drept clipa împlinirii misiunii de propovăduire a Mântuitorului şi începutul Împărăţiei lui Dumnezeu, al Bisericii Sfinte, Sobornicească şi Apostolească. Deși anul bisericesc începe la 1 septembrie, punctul culminant liturgic este reprezentat de Sfintele Paști, care includ și Postul Mare, dar și cele cincizeci de zile care urmează până la Pogorârea Sfântului Duh. De-acum, până la următorul Post Mare, duminicile sunt numărate de la Pogorârea Duhului Sfânt, calendarul religios afișând numărul de „săptămâni după Rusalii', cu slujbe și cântări caracteristice. În prima duminică de după Rusalii, e Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Sursa foto: Flickr.com