Micile plăceri… vinovate

Țigările, cafeaua, alcoolul, zahărul… orice instructor de yoga, orice medic și orice nutriționist îți va spune să nu abuzezi niciodată de aceste substanțe. Consumă-le moderat sau chiar renunță la ele, dacă este vorba de țigări. Alcoolul, de asemenea, nu este bun decât în cantitate mică și la momentul potrivit.

Abuzurile de orice fel nu fac decât să slăbească puterea interioară a psihicului și a organismului. Poți mânca o ciocolată întreagă când te simți nefericită, dar e mult mai bine să analizezi cu atenție cauza nemulțumirilor și să îți reconstruiești echilibrul interior.

Dramele, bârfele, vorbele negative

Unii sociologi ar spune că bârfele au și părțile lor bune, că te ajută să te descarci de griji, să vorbești despre nemulțumirile tale cu o prietenă apropiată și că ajută la consolidarea unor relații. Cu toate acestea, cine bârfește cu tine azi, mâine te bârfește pe tine. Bârfa este bună, atâta vreme cât nu este tăioasă, răutăcioasă și distrugătoare.

Când îți place prea mult să vorbești despre dramele și necazurile altora, nu faci decât să atragi sentimente negative care vor destabiliza energiile pozitive din interiorul tău. Este mult mai benefic pentru psihicul tău să gândești pozitiv despre ceilalți, pentru a gândi pozitiv pentru tine.

Cuvintele și emoțiile sunt energie pură, iar dacă acestea sunt negative este imposibil să nu aibă un efect secundar nedorit și asupra ta.

Nu bloca vocea intuiției! Energiile pozitive se bazează pe ea!

Folosește-ți intuiția în orice împrejurare. Intuiția unei femei este deosebit de puternică, reprezintă o forță interioară în care se regăsesc încrederea, afecțiunea, siguranța de sine și generozitatea ta. Ori de câte ori iei o decizie, ori de câte ori treci printr-o situație deosebită, folosește-ți intuiția, ascultă vocea rațiunii, dar și vocea inimii.

Când mintea face ce ceea inima simte că este bine, energiile pozitive din interiorul tău devin mai puternice și te protejează de eșecuri și de regrete.

Cu cât ești mai sigură pe tine, cu cât ești mai echilibrată și optimistă, cu atât vei simți că atragi energiile pozitive din jurul tău pentru a-ți proteja sănătatea și pentru a te bucura de un tonus bun.

sursa foto: 123rf.com