Tot anul îngrijești cu drag florile, le ajuți să fie sănătoase și să înflorească, așa că nu vrei să le pierzi tocmai în timpul verii, când pleci în concediu. Dacă nu ai o vecină sau o rudă care să le ude în lipsa ta, noi te ajutăm cu o serie de trucuri să îți păstrezi florile în formă cât timp lipsești de acasă.

Vara, plantele de apartament stau în balcoane pentru a beneficia de mai multă lumină, de soare și de aer proaspăt. Dacă pleci de acasă pentru o perioadă scurtă, de trei sau patru zile, este suficient să le muți din locurile însorite mai la umbră, pentru a se păstra mai mult timp pământul umed în ghivece. De asemenea, le poți pune mai multă apă în farfurioare, să nu sufere de sete până te întorci. Dar, dacă pleci pentru o perioadă mai lungă, de o săptămână sau două, este bine să cobori storurile și să lași mai puțin soare să intre în balcon sau în casă. Dacă este penumbră, procesele vitale ale plantelor încetinesc și consumă mai puțină apă. Este adevărat că se pot pierde bobocii tineri de flori, dar vor crește din nou, când vor avea lumină din plin. Pune în ghivecele mari cu leandri sau ficuși, sticle de doi litri din plastic, pline cu apă, înfipte cu gura în jos. Pământul va absorbi treptat umiditatea de care are nevoie planta. În ghivecele mici, metoda este la fel de bună, doar că trebuie să folosești sticle mai mici și mai subțiri sau recipiente speciale care se pot găsi în florării.

Folosește nisip sau pietriș decorativ

Florile care au nevoie de mai multă umiditate pot fi mutate în tăvițe cu pietriș fin și apă, de unde vor absorbi singure umezeala necesară. În florării găsești pietricele decorative care rețin umezeala și care se presară deasupra pământului din ghivece să nu se usuce prea repede. Este de preferat să lași în preajma plantelor și vase largi din lut pline cu apă, să se păstreze o atmosferă umedă în zilele foarte călduroase.

Bumbacul, aliat pentru florile tale preferate

O altă metodă eficientă prin care poți uda florile, mai ales dacă ești plecată de acasă o perioadă lungă de timp, este udarea prin fitil. Rupe un tricou de bumbac alb și curat în fâșii subțiri, răsucește-le și pregătește câteva funii pentru plantele mai delicate, care nu rezistă fără umezeală o perioadă mai lungă. Îngroapă unul din capete în pământul din ghiveci, astfel încât să nu deranjezi rădăcinile, iar pe celălalt scufundă-l într-un vas adânc cu apă pe care îl pui lângă ghiveci. Treptat, materialul din bumbac va absorbi apa și o va transfera în ghiveci. Pentru plantele în ghivece mari, poți să folosești metoda prosoapelor, eficientă tot pe termen lung. Înfășoară două cărămizi în prosoape, pune-le în cadă și lasă apa rece să curgă cât să acopere cărămizile. Apoi, pune ghiveciul peste cărămizi, fără farfuria lui obișnuită. Planta va absorbi treptat apa îmbibată în prosoape.