Vineri, descoperă intriga fascinantă și povestea unei vieți fabuloase în romanul ”Evadarea”. Scrisă în stilul lui Sidney Sheldon, de Tilly Bagshawe, cartea este o poveste de dragoste plină de capcane, cu trădări și răzbunări incredibile.

O femeie frumoasă, răsfățată, iubită, bogată, o femeie care poate spune că are totul pe lume se trezește peste noapte într-un coșmar terifiant. Pierde totul, nu doar averea de miliarde de dolari, dar și pe soțul care o adora și care era centrul universului ei. Din lumea ei mondenă, plină de strălucire și fast, Grace Brookstein ajunge pe marginea prăpastiei, acuzată de crimă și hărțuită de jurnaliști. Vineri, vei putea citi povestea lui Grace în romanul ”Evadarea” scris în stilul lui Sidney Sheldon de către scriitoarea britanică Tilly Bagshawe. Ea s-a inspirat, pentru acest roman, din cazul Bernie Madoff, fost președinte de bursă și autorul celei mai mari fraude financiare din istoria SUA.