Ce este Dragobetele, spirit al iubirii și al primăverii

Ce este Dragobetele, spirit al iubirii și al primăverii

Comparat adesea cu Eros, zeul iubirii la romani, Dragobetele este singurul spirit masculin din mitologia noastră care ocrotește dragostea. Iată ce spun culegătorii de folclor despre această sărbătoare, află ce este Dragobetele și de ce a fost multă vreme uitată la noi!

 

Numeroși etnologi și filologi au încercat să răspundă la întrebarea ce este Dragobetele, ce reprezintă acest personaj fantastic și cât de veche este sărbătoarea lui. Din nefericire, perioada comunistă a distrus multe dintre tradițiile noastre populare, alături de cele creștine, astfel că Dragobetele a fost uitat vreme lungă în secolul trecut.

Acum două secole, sărbătoarea Dragobetelui se ținea la final de februarie, în multe regiuni fiind respectată ziua de 24 februarie, înaintea Mărțișorului. În tradiția populară este, astfel, prima sărbătoare care anunța primăvara și oamenii spuneau că păsările își caută perechea și țin nuntă.

Ce este Dragobetele și cum se explică acest nume unic

Dragobetele era imaginat ca un flăcău frumos și puternic, poate chiar fiul Babei Dochia, care scotea fetele în sat și încingea hora. De ziua lui, toată lumea trebuia să fie veselă, să dea petreceri, să primească alai de tineri veseli și să glumească.

Fetele culegeau flori de primăvară și le puneau la icoane să fie frumoase și să fie iubite. Flăcăii porneau în căutarea mândrelor și treceau de multe ori prin satele vecine. Iar tinerele aveau datoria să sărute un băiat din alt sat, ca să fie căutate pentru măritiș în anul respectiv.

De Dragobete se purtau musai cele mai frumoase și vesele straie populare, cusute cu mult roșu, cu mărgele și paiete sclipitoare. Bărbații purtau cămăși albe și flori la pălărie.

Conform filologilor, numele lui poate să vină de la termenul slavon 'drag' sau de la expresia 'dragu biti' din slavona veche care înseamna 'îmi este drag'. Alți specialiști consideră că ar putea veni de la 'draco', un termen care însemna țap și pe care dacii l-au preluat din latină, și de la 'pede', care însemna picioare în latina vulgară. Draco pede, picioarele țapului, într-o traducere liberă, ar putea aminti de o veche sărbătoare a dacilor de la sfârșitul iernii, închinată naturii și animalelor, cumva asemănătoare cu sărbătorile lui Bacchus, zeul vinului și al pasiunilor.

Dragobetele aduce primăvara

La români, Dragobetele era prilej de petrecere la sfârșit de iarnă, înainte de a începe muncile câmpului. Și era totodată prilej de a-ți căuta jumătatea la hora din sat. Cine își săruta iubitul sau iubita de Dragobete în văzul lumii se considera logodit, iar nunta era musai să se țină în acel an, toamna, după ce se culegeau viile.

În multe zone, Dragobetele era considerat fiul Babei Dochia din legendele de primăvară. În alte zone, era văzut drept un june fantastic, jumătate om, jumătate înger, care anunța primăvara, dezmorțea câmpurile și aducea soarele.

Există chiar o legendă din Moldova care povestește că Soarele însuși s-ar fi transformat în Dragobete, coborând pe pământ când primăvara a fost răpită de un zmeu și închisă într-un turn de piatră. Flăcăul s-a luptat cu zmeul zile întregi până l-a dovedit și a eliberat zâna primăverii.

O altă legendă spune că Dragobetele lua trupul unui tânăr în noaptea de 23 spre 24 februarie și scotea tinerii la joc, dar în restul anului el trăia printre florile pădurii sub forma năvalnicului, o specie de ferigă cu proprietăți magice, folosită în trecut la vrăjile de dragoste.

foto: 123rf.com