Ce dresuri se poartă în primăvara asta?

ce dresuri se poartă

Iarna s-a sfârșit, iar garderoba noastră are nevoie de mici schimbări. Probabil că a sosit timpul să faci rocada între hainele groase și cele mai primăvăratice. Ce-ar fi să începi cu dresurile? Știi ce dresuri se poartă în primăvara asta? 

Ce dresuri se poartă? Discrete sau colorate?

Depinde de stilul tău vestimentar, de îndrăzneala ținutelor și de lejeritatea cu care te raportezi la modă. Dacă ești adepta stilului clasic-sobru, o pereche de dresuri roșii cu greu își vor găsi loc în garderoba ta. Dacă totuși, îți plac, poartă-le cu o rochie neagră, accesorii negre și nu adăuga altă culoare. Culoarea roșie a dresurilor va fura oricum toate privirile… așa că trebuie să „domolești” imaginea de ansamblu cu câteva piese sobre.
Dresurile de culoarea piciorului nu se mai poartă. Îmi pare rău că dau așa o veste proastă… dar, pur și simplu nu-și mai găsesc loc printre piesele obligatorii ale unei ținute. Ori porți dresuri negre mate, ori nu mai porți deloc. La o rochie elegantă nici nu mai încape vorbă! Piciorul gol, clar.
Dar pentru că se apropie primăvara, nu strică să ne facem rezerve cu dresuri neapărat mate în culori negre sau maro. O altă culoare interesantă, și destul de ușor de purtat este verdele închis, kaki-ul. Dacă obișnuiești să porți culorile pământului, kaki-ul va fi printre preferatele tale. Este o culoare care se va incadra mai ușor și cu mai mult succes printre hainele tale. Gândește-te că ai putea să porți geanta și ciorapii din aceeași culoare. Este foarte șic!
Dacă ai multe dresuri vechi, care sunt scămoșate sau decolorate…uite ce poți face cu dresurile vechi!
Foto:123Rf.com