Ce crede Arnold Schwarzenegger despre viitorul său ginere. A făcut un gest de modă veche care l-a topit pe Terminator

ce crede Arnold Schwarzenegger despre Chris Pratt

Actorul Arnold Schwarzenegger va deveni pentru prima oară socru, fiica sa, Katherine, în vârstă de 29 de ani, urmând să se căsătorească cu actorul Chris Pratt.

Deși Chris a fost căsătorit și are și un copil de aproape 7 ani din mariajul cu Anna Faris, Schwarzenegger îl consideră ginerele perfect.

„Cei doi sunt foarte fericiţi, prin urmare şi eu sunt fericit”, a declarat emoţionat Terminatorul, subliniind: „Chris este un băiat fantastic”.

Se pare că gestul cu care Chris Pratt, cunoscut din seriile 'Avengers', 'Gardienii Galaxiei', serialul 'Parks and Recreation' sau filme ca 'Her', l-a cucerit definitiv pe fostul guvernator al Californiei a fost faptul că i-a cerut acestuia o întâlnire, pentru a-i cere mâna fiicei sale. Așa cum îi stă bine unui viitor mire, acesta a fost extrem de emoționat.

„Cred că oricine care vrea să respecte tradiţia şi să ceară unui tată mâna fiicei sale este emoţionat şi nervos în acel moment”, a mărturisit Chris Pratt. „Mie mi s-a întâmplat (…) Sunt însă lucrurile frumoase care fac să fie şi mai preţuit acel moment”, a declarat actorul.

Chiar dacă e considerat un dur, Arnold Schwarzenegger a fost, la rândul său, impersionat de gest, dându-și imediat binecuvântarea pentru nunta fiicei sale.

Katherine este fiica lui Schwarzenegger şi a scriitoarei Maria Shriver, a studiat Jurnalismul şi Comunicarea la Universitatea South din California şi este decoratoare de interioare. În plus, este și autoare a două cărți.

Chris Pratt a divorţat în urmă cu doi ani de actriţa Anna Faris, cu care a fost căsătorit între 2009 şi 2017. Cei doi au împreună un băiat, Jack, care s-a născut în august 2012.
Vezi și Fiica lui Arnold Schwarzenegger se mărită cu un actor celebru și divorțat: 'Sunt atât de fericit că ai spus da!'

Citește și: