În prima jumătate a toamnei, înainte să înceapă ploile reci, este bine să scoți din pământ bulbii plantelor care au înflorit în cursul verii. Gladiolele sunt pe primul loc, urmate de dalii, canna, begonii sau crini exotici precum crinul african sau crinul păianjen.

O dată la 4 sau 5 ani este recomandat să scoți din pământ și bulbii de primăvară precum lalelele, zambilele, narcisele sau crocușii, deoarece trebuie separați și ajutați să se înmulțească.

Dar bulbii de vară trebuie protejați de frig și scoși din pământ în fiecare toamnă. Ei vor fi replantați abia la primăvara viitoare, în lunile aprilie sau mai.

Cum pregătești bulbii de iernat

Scoate bulbii când pământul este bine uscat, să nu fie umezi și să le cureți mai ușor rădăcinile uscate.

Lasă-i la soare să se usuce și apoi curăță cu grijă resturile de pământ și foile sau tulpinile uscate.

Pregătește lădițe din lemn bine aerisite și hârtie de ambalaj pentru bulbii de gladiole și dalii sau tăvițe cu mușchi uscat, nisip și perlit pentru bulbii mai pretențioși de crini.

Aruncă bulbii bolnavi, pătați sau tăiați.

Condițiile ideale de depozitare

Ai grijă să păstrezi bulbii într-o cămară bine aerisită, dar cu un nivel foarte scăzut de umiditate.

Aerul trebuie să circule liber pe lângă fiecare bulb, astfel că nu trebuie să îi pui înghesuiți unii peste alții.

Nu păstra bulbi și fructe în același spațiu, deoarece merele sau gutuile emană etilenă, un gaz care poate favoriza încolțirea forțată a bulbilor.

Bulbii mai scumpi de crini sau gladiole pot fi păstrați și în săculeți de pânză, într-o cameră răcoroasă și bine aerisită.

sursa foto: 123rf.com