Dacă tocmai te-ai întors din concediu și ai observat pe față, pe decolteu sau pe brațe câteva pete mai închise la culoare, nu intra în panică. Este semn că melanina, un pigment care protejează pielea (și îi dă și culoare), este produs în exces, sub influența soarelui, și se acumulează în astfel de formațiuni.
Tocmai de aceea, este important să folosești o cremă de protecție solară indiferent de sezon. Vara, acestea sunt în centrul atenției, însă pielea trebuie protejată mereu de efectele nocive ale soarelui. Aceste pete pigmentare pot avea însă și alte cauze.

Modificările hormonale din timpul sarcinii pot determina apariția petelor pigmentare, un tratament hormonal poate avea o astfel de consecință, precum și folosirea anumitor medicamente sau produse cosmetice. Bineînțeles, medicul dermatolog este cel care poate da diagnosticul cert și poate determina cauza. Petele pigmentare pot fi tratate cu anumite creme special concepute pentru estomparea acestora sau pot fi îndepărtate prin procedee dermato-cosmetice, însă există riscul ca acestea să reapară. Din acest motiv, prevenția este cheia păstrării un ten curat și sănătos.

Sursa foto: 123rf.com