Ce alimente să NU consumi pentru a avea un abdomen plat

Ce alimente să NU consumi pentru a avea un abdomen plat

Un abdomen frumos se construiește în bucătărie și se modelează cu exerciții fizice. Așadar, alimentația are o pondere importantă atunci când vrei să ai o talie de invidiat, iar mai jos vei afla care sunt trucurile esențiale pe care merită să le știi.

 

Când vorbim despre abdomen plat, ne referim de fapt la două aspecte: un strat redus de grăsime corporală, distribuit uniform și un perete muscular bine întărit, la nivelul abdomenului și a taliei. 'Ca să ajungem să avem o talie armonioasă și suplă trebuie să ne preocupăm de ambele aspecte, în egală măsură. Alimentația este importantă din două motive: în primul rând pentru că doar prin nutriția pe care o avem putem controla stratul de țesut adipos de pe corp și în al doilea rând pentru că din alimentație putem reduce senzația de balonare care poate să ne dea starea de burtă plină', recomandă Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție.

Meniul adecvat pentru un abdomen frumos

Pentru a avea un strat adipos redus vei avea nevoie de o dietă echilibrată, care să îți asigure toți nutrienții necesari. Pentru a îți menține organismul în echilibru trebuie să eviți produsele bogate în zaharuri (precum sunt zahărul rafinat, mierea, făina albă, fructele confiate și alimentele procesate de patiserie), apoi pe cele bogate în grăsimi nesănătoase (precum carnea grasă, lactatele grase, margarina, uleiul prăjit). Dacă vei ține cont de aceste reguli, îți rămane sa îți alcătuiești un meniu obișnuit cu multe legume, fructe de sezon, carne slabă, lactate fermentate natural cu un conținut scăzut de grăsimi, cereale integrale neprocesate și nuci crude.

Include sportul în programul tău

Un prim pas ar fi să afli că nu abdomenele te salvează, ci sportul realizat la nivelul întregului corp. Cori Grămescu explică: 'Partea de exerciții pentru abdomen trebuie efectuată în contextul unui antrenament pentru tot corpul, pentru a avea rezultate pozitive. Dacă facem o zi de antrenament pentru picioare, o zi pentru abdomen și fese și o zi pentru brate, spate și umeri vom vedea rezultate mult mai bune decât dacă facem zilnic doar abdomene. Ca să avem siguranța unor rezultate pozitive este nevoie să lucrăm intens fiecare antrenament, măcar câte o oră.', spune specialistul.

Masajul, un truc cu efecte sigure

Între metodele de ajutor în dobândirea unui abdomen frumos se numără și masajul. Realizat zilnic personal, acasă, sau de trei ori pe săptămână, la un specialist, va topi din centimetrii în plus. Și pielea va arăta mai hidratată datorită loțiunilor folosite.

SFATUL SPECIALISTULUI

Cum să pui stop senzației de balonare!

'Pentru a scăpa de senzația neplăcută de balonare este bine să mâncăm la ore fixe cantități moderate de mâncare și să ne ferim de alimentele despre care știm că balonează: fasolea boabe, năutul, broccoli, prăjelile sau laptele. De asemenea, este bine să ne ferim de băuturile acidulate și de bere.' (Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, Cori.ro)

Credit foto: arhiva personală

Cori Grămescu

Credit foto: Shutterstock