Ce ai «moştenit» de la mama ta?

Mamă şi fiică: două vârste, acelaşi sânge şi aceleaşi trăsături. Iar asemănările nu se opresc aici. Pentru fiecare dintre noi sau, mai bine zis, pentru cei mai norocoşi dintre noi, mama este omul care ne-a fost mereu alături, cea care ne-a vrut întotdeauna binele, chiar şi atunci când a greşit, şi care ne-a iubit necondiţionat.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Cambridge, copiii moştenesc inteligenţa de la mamă. În urma studiilor întreprinse, s-a observat că genele moştenite pe linie maternă au o importanţă majoră în dezvoltarea creierului, mai ales a acelor regiuni care guvernează inteligenţa, limbajul şi organizarea. Studiile ştiinţifice arată că şi capacitatea de a ne face griji pentru ceilalţi se transmite tot pe linie maternă.

Femeia, inima familiei

Încercând să aflu mai multe despre „moştenirea” lăsată de mame, am stat de vorbă cu câteva femei. Pentru multe dintre aceste fiice, principala „moştenire” este respectul pentru valorile familiei şi exemplul pe care l-au primit vizavi de rolul şi locul femeii în cadrul familiei. „Mama m-a învăţat că femeia e sufletul familiei şi că, la rândul meu, trebuie să perpetuez acest «suflet al familiei», crede Diana Chende (29 de ani, Bacău). Însă, adaugă Diana: „Tot de la mama am învăţat cât de important e să fiu o entitate de sine stătătoare şi să nu îmi pierd spiritul într-o relaţie”. Iuliana Roibu (28 ani, Bucureşti) a învăţat de la mama ei că familia este cea mai mare bucurie, că este locul în care poate găsi liniştea şi afecţiunea necesare păstrării echilibrului: „De la mama am învăţat că familia trebuie să fie nucleul vieţii noastre: că dragostea şi liniştea pe care o primeşti acasă, de la părinţi, copii, bunici sau fraţi, este cea mai importantă şi una dintre cele mai frumoase bucurii ale vieţii”. Iuliana speră ca, într-o zi, să fie la fel de puternică precum mama ei şi să poată face pentru proprii copii măcar atâtea lucruri câte a făcut aceasta pentru ea. „Sper să o ajung ca ambiţie şi ca forţă de rezistenţă şi de sacrificiu. Dar mai ales, sper ca şi copiii mei să simtă aceeaşi dragoste puternică pe care o simt eu de la mama.”

Mama modelează personalitatea

Că părinţii, mai ales mamele în cazul fetelor, au un rol esenţial în conturarea personalităţii copiilor, se ştie. O susţin sus şi tare specialiştii în psihologie şi mi-au confirmat-o cu emoţie în glas cele câteva „fiice” mi-au povestit despre mamele lor. Iuliana mi-a vorbit despre felul în care mama ei a ajutat-o să aibă mai multă încredere în ea şi să scape de timiditate.”Am fost un copil foarte timid şi retras. Mama m-a încurajat întotdeauna să îmi fac prieteni şi să mă bucur alături de ei de faptul că sunt tânără şi sănătoasă. Mulţumită ei, am acum câţiva prieteni pe care îi iubesc foarte mult şi care suplinesc faptul că familia mea este departe”, spune Iuliana. Şi Dianei mama ei i-a insuflat mai multă încredere în forţele proprii, dar fără să fie arogantă: „Mama m-a învăţat să am încredere în mine, dar în procentul «ideal», nu cât să mi se urce la cap”. Despre binecuvântarea de a avea prieteni, despre valoarea cuvântului odată dat, Diana a aflat tot de la mama ei, care, a mărturisit ea, „mi-a insuflat cultul prieteniei şi m-a învăţat să mă ţin de cuvânt orice ar fi”.

Principii de viaţă

Fiecare mamă încearcă să-şi înveţe copilul ce-i mai bun şi îi transmite, conştient sau nu, valorile şi principiile de viaţă în care crede. Nu degeaba se spune că aşchia nu sare departe de trunchi. Pentru Silvia Şoşoiu (29 ani, Constanţa), aceste valori sunt: „dorinţa de perfecţionare continuă, voinţa de a trece peste orice obstacol, privind mereu înainte şi o anumită conduită morală, în care compromisul nu-şi are locul”. Ca multe alte fiice, Iuliana o consideră pe cea care i-a dat viaţă principalul său model în viaţă, ei datorându-i baza solidă de la care a pornit în viaţă. „Prin exemplul personal, mama m-a învăţat să îmi respect principiile şi să fac numai ceea ce cred eu că este corect şi moral, să nu cedez la presiuni şi să merg pe drumul meu, fără să mă abat. Răspunsurile ei la orice problemă a mea sunt aceleaşi pe care le-am primit dintotdeauna: să rezolv lucrurile în aşa fel încât să nu sufere nimeni, să nu las pe nimeni să mă vadă tristă şi să nu renunţ la ambiţiile mele pentru nimic în lume. De la ea am învăţat şi să mă bucur de lucrurile simple, mai ales atunci când probleme mari par să mă copleşească.”

Dragostea pentru profesie

Alexandra Dinulescu (32 ani, Bucureşti) ne-a mărturisit că, încă din copilărie, a fost pur şi simplu cucerită de pasiunea mamei sale pentru profesia ei, de dragostea faţă de copiii care îi erau elevi. Atât de mare a fost admiraţia pentru tot ceea ce reprezenta mama ei, încât a hotărât să fie dascăl asemenea ei.
„Sunt fiica unei învăţătoare. Nu ştiu când am conştientizat acest lucru, dar l-am simţit dintotdeauna. Peste ani, destinul sau poate ceea ce nu a putut fi uitat niciodată m-a adus lângă cei pe care-i îndrăgeşte mama şi acum, şcolarii. Îi iubesc mult  pe cei pe care-i amintea mama seară de seară şi îi laud şi eu la fel, dar, de data asta, eu sunt povestitorul. Pentru că tot dascăl am ajuns şi eu! Tot ce am învăţat despre copii şi despre respectul pentru profesie de la ea ştiu”, spune Alexandra.

Loading...