Nu e cea mai potrivită temperatură pentru bijuteriile din metal, pentru coliere și cercei statement. Stilul verii la secțiunea accesorii este minimalist-delicat. La plajă ele trebuie să lipsească cu desăvârșire, iar seara, o pereche de cercei și un set din multe brățări tematice este cea mai inspirată alegere. Bijuteriile nu sunt punctul forte al verii, ci mai degrabă creativitatea cu care reușim să ne prindem părul și felul cum punem în valoare un singur accesoriu care ne scoate întreaga ținută din anonimat.
Genți
Poșetele masive și greoaie nu mai sunt demult un punct de atracție pentru doamnele și domnișoarele care vor să fie mereu la modă și în tendințe. În vacanță purtăm o gentuță în care trebuie să intre strictul necesar și acela cât mai puțin. Sunt de mare efect gentuțele din material textil, cu model etnic, colorit viu și baretă suficient de lungă cât să fie purtate lejer pe umăr. Dacă alegeți o astfel de poșetuță să nu vă feriți de cele care sunt de mărimea unui portofel, care au aplicații din scoici, bile, ștrasuri sau franjuri. La cât de simplu și accesbil ne îmbrăcăm în perioada aceasta, o mini-gentuță extravagantă adaugă acel quelque chose întregii ținute.
Încălțăminte
Oferta verii la capitolul încălțăminte este deosebit de generoasă. Ai de ales între sandale simple, cu barete, tip roman, talpă ortopedică, din PVC (un fel de gumă), ai balerini, mocasini și toată panoplia de șlapi și flip-flops. Nu te complica inutil cu tocuri. Nu risca să porți curelușe strânse pe picior dacă știi că ai monturi. Alege o pereche de sandale cu talpa semi-ortopedică, moale și flexibilă, iar baretele să fie din elastic. Vara aceasta se poartă sandalele argintii, simple, strânse cu o cataramă discretă la gleznă.

Copyright: porechenskaya / 123RF Stock Photo