Cazanele Dunării, locul unde este cea mai mare sculptură în munte din Europa

Cazanele Dunării, locul unde este cea mai mare sculptură în munte din Europa

Cazanele Dunării sunt legate de sculptura în munte a chipului lui Decebal. Este cea mai mare lucrare de acest fel din Europa.

Cazanele Dunării reunesc muntele, apa și pădurea, toate menite să îți ofere cea mai frumoasă vacanță cu priveliști de vis.

Statuia lui Decebal veghează Cazanele Dunării

Aproape de Golful Mraconia se poate admira chipul lui Decebal sau statuia lui Decebal cu înălțimea de 55 metri și lată de 25 metri.

Statuia lui Decebal este mai mare cu 8 metri față de monumentul lui Christos din Rio de Janeiro. Este mai înaltă cu 10 metri și față de Colosul din Rhodos.

Sub chipul lui Decebal stă scris în latină „DECEBAL REX – DRAGAN FECIT”(„Regele Decebal – făcută de Dragan”).

Aceasta a fost construită în condiții grele de sculptori-alpiniști în perioada 1994-2004, prin finanţarea lui Iosif Constantin Drăgan.

Cazanele sunt un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați

Cazanele Dunării sunt porţiunea de defileu cuprinsă între gurile de vărsare a rȃurilor Plaviseviţa şi Ogradena.

Au o lungime de circa 9 km. În unele locuri Dunărea se îngustează până la 230 m, îngreunând navigația.

Cazanele Mari şi Cazanele Mici sunt despărţite între ele printr-un golf semicircular, bazinetul Dubova.

Fluviul este mărginit de pereți verticali, stâncoși. Adâncimi maxime de circa 75 m.

În sectorul Cazanelor, viteza de scurgere a apei depășește 5 m/s.

Cazanele Mari au o lungime de 3,8 kilometri, încadrându-se între masivele Ciucarul Mare (pe teritoriul României) și Veliki Strbac (Serbia).

decebal

La baza peretelui de calcar ce flanchează această porțiune a Cazanelor Mari există două cavități: peșterile Gura Ponicovei și Veterani.

Între bazinetul Dubovei și Ogradena se află Cazanele Mici, care se întind pe o lungime de 3,6 km, fiind poziţionate între Ciucaru Mic (313 m) şi Stirbatul Mic (Mali Strbac – 626 m) pe teritoriul Serbiei.

Cazanele Dunării și masivele Ciucarul Mare (318 metri) / Ciucarul Mic fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier.

Cazanele Dunării se află la doar 25 de km de drumul european E70, în Defileul Dunării, locul unde fluviul ce izvorăște din Munții Pădurea Neagră(Germania) și se întinde pe o distanță de aproape 2900 de kilometri și desparte munții Carpați de Balcani.

Ce mai poți vizita în zonă

Pornind cu barca cu motor în Cazanele Mari se poate vizita Peștera Ponicova, Grota Veterani.

Peștera Ponicova se poate admira întrând cu caiacul, pe Dunăre, dar și prin Cheile Ponicovei.

Peştera Ponicova are o lungime de 2,4 km și 3 galerii, două dintre ele vizitabile, iar accesul se face cu ghid și durează 1 oră și 30 minute.

Grota Veterani este situată la 70 metri deasupra apei, are o lungime de 173 metri și o lățime de 40 de metri.

Peştera Veterani îşi are originea numelui după numele lui Veterani, cel care a fost aghiotantul lui Ianovici, comandantul armatei austriece cantonate la Caransebeş şi care a refortificat peştera la sfârşitul sec. al XVII-lea.

pestera-ponicova

Peștera Ponicova

Peştera Veterani, a fost locuită cu peste 4.000 de ani în urmă

Primii oameni au folosit-o pentru adăpost, iar dacii pentru a se închina lui Zamolxis.

Aici era altarul pe care dacii își sacrificau păsările pe care le ofereau ca ofrandă zeilor. Arheologii au descoperit o cantitate mare de oase de păsări în incintă.

Legendele spun că în acest loc sunt ascunse comori, iar cei care s-au încumetat să le caute au avut un sfârșit nefericit.

În Cazanele Mici se poate admira statuia lui Decebal, se poate vizita mănăstirea Mraconia.

Noua Mănăstire Mraconia a fost construită chiar pe malul Dunării, între apele fluviului şi stâncile abrupte ale muntelui.

Mănăstirea Mraconia se află la 15 kilometri distanță de Orșova și a fost ridicată pe fostul loc de dirijare a navelor pe Dunăre numit și La balon.

Înainte de La Balon, pe acest loc se afla vechea mănăstire Mracunia.

Odată cu construirea Hidrocentralei de la Porțile de Fier 1, lăcașul sfânt a fost înghițit de ape.

Mănăstirea de sub ape, în formă de cruce

Localnicii o numesc mănăstirea de sub ape, căci atunci când apele Dunării scad destul de mult se pot observa ruinele în formă de cruce.

Mănăstirea Mraconia mai este denumită și Mănăstirea din Valea Dunării sau de la Orgadena Veche.

Dunărea are aici doar vreo 50 de m lăţime şi din această cauză, înainte de 1989, cei care vroiau să fugă de comunism îşi găseau scăparea, înot, prin acest loc.

Se poate face o drumeție până pe platoul Ciurcarul Mare de unde se poate admira tot defileul Cazanelor. Peisajul nu poate fi descris prin cuvinte.

Se pot face trasee și pe Ciurcarul Mic. Priveliștile sunt la fel de minunate.

Se pot face plimbări cu bicicleta, pescui sau vă puteți relaxa pe pontonul și plaja amenajate pe malul Dunării.

Mai este și Clisura Dunării sau Defileul Dunării, o regiune situată de-a lungul malului nordic al Dunării, în sudul Banatului.

Regiunea este limitată de râul Nera la nord-vest și de Cazanele Dunării la est.

Cele mai mari așezări din Defileul Dunării sunt municipiul Orșova și orașul Moldova Nouă.

cazanele-dunarii-2

Priveliște spre Cazanele Dunării

Aici întâlnești români, sârbi, cehi și nemți

Defileului Dunării este locuit de români majoritari și de sârbi. Mai sunt locațități unde puteți întâlni cehi și nemți.

Până la finalul Primului Război Mondial, Defileul Dunării era organizat ca Frontieră Militară Bănățeană, împărțită în sectorul valahilor și al ilirilor (sârbii).

În Rezervaţia Cazanele Mari şi Cazanele Mici găsim vegetaţie submediteraneană şi plantele rare: fagul de Crimeea, fagul oriental, carpiniţa, mojdreanul, laleaua cazanelor, ghimpele, brȃnduşa galbenă.

Mai pot fi admirate și alunul turcesc, păducelul negru, stȃnjenelul de stȃncă, iar în zonele umbrite, la 120 metri altitudine găsim tisa.

Fauna este bogată în specii precum: dihorul pestriţ, popȃndăul, potârnichea de stancă, broasca dalmatică, ţestoasa de uscat, salamandra, scorpionul, egreta mică, rȃndunica de stȃncă.

La Cazanele Dunării se poate ajunge cu vaporul din Orșova sau cu mașina de la Orșova – Eselnița – Dubova.

În zonă există locuri de cazare cu prețuri decente, dar și terase unde se poate lua masa și de unde se poate admira frumusețea Cazanelor Dunării.

Sursa foto