Cătina cu miere are beneficii incredibile asupra sistemului imunitar

Cătina cu miere are beneficii incredibile asupra sistemului imunitar

Cătina cu miere este un remediu natural pentru numeroase afecțiuni, în special pentru cele pulmonare, gastrointestinale, cardiace sau metabolice, folosit încă din cele mai vechi timpuri în medicina tradițională tibetană, indiană și chinezească. 

Fructele de cătină se culeg din august până la finalul lunii octombrie, dar le poți găsi și iarna, deoarece supraviețuiesc înghețului. Este indicat ca în sezonul rece să le păstrezi în miere, deoarece este bogată în microelemente care le mențin acestora proprietățile antibacteriene, antibacteriene și cicatrizante.

Descoperă în cele ce urmează care sunt benefiiciile consumului de cătină cu miere pentru sănătate!

Ce substanțe conține cătina

Cătina este considerat un adevărat panaceu, datorită bogăției de antioxidanți din compoziție. Aceste fructe conțin peste 190 de compuși nutriționali: flavonoide, acizi grași Omega 3, 6, 7, 9 (care mențin sănătatea pielii, părului și unghiilor), vitamina E și betacaroten, un precursor al vitaminei A, care protejează pielea de efectele nocive ale soarelui, minerale (fosfor, potasiu, fier, calciu, magneziu).

De asemenea, cătina conține de 10 ori mai multă vitamina C decât citricele, motiv pentru care este recomandată adesea pentru întărirea sistemului imunitar.

Citește și: Alimentele bogate în vitamina C sunt vitale. Află de ce!

Și frunzele de cătină pot fi utilizate în scop terapeutic. Ele sunt o sursă bogată de antioxidanți, betacaroten, catehine, acid elagic, acid folic, acid ferulic și minerale, oferind în același timp o porție generoasă de proteine. Studiile pe animale de laborator au arătat că ceaiul din frunze de cătină poate preveni obezitatea.

Pe de altă parte, uleiul de cătină conține vitamina E, caroten și acid palmitoleic, un acid gras care se găsește rar în alimente și care ajută la regenerarea celulară. Există, de asemenea, studii care arată că anumiți compuși din scoarța și ramurile de cătină pot stimula producția de serotonină, numit și „hormonul fericirii”.

Cătina cu miere: beneficii pentru sănătate

Cătina este recunoscută pentru efectele ei benefice asupra pielii și sistemului respirator. Combinată cu miere de albine, cătina capătă proprietăți terapeutice extraordinare. Iată ce efecte are consumul de cătină cu miere asupra organismului:

  • Întărește sistemul imunitar, prevenind virozele și gripa
  • Îmbunătățește vederea
  • Are efect antiîmbătrânire
  • Reduce nivelul de colesterol „rău”
  • Menține sănătatea sistemului cardiovascular
  • Întărește pereții vasculari și musculatura
  • Reglează funcția endocrină
  • Normalizează nivelul lipidelor
  • Are efect antiinflamator, deci ameliorează în mod natural durerile

Ce afecțiuni poate preveni sau ameliora consumul de miere cu cătină

Preparatele fitoterapeutice din cătină și-au dovedit de-a lungul timpului eficiența în ameliorarea simptomelor ulcerului sau ale tulburărilor gastrointestinale, precum și ale problemelor ginecologice. Însă de departe cel mai cunoscut efect benefic al consumului de cătină cu miere este cel de reducere a inflamațiilor căilor respiratorii, prin fluidificarea secrețiilor. Răceala, astmul, gripa, toate pot fi ameliorate consumând zilnic o linguriță cu cătina și miere, pe stomacul gol.

Uleiul de cătină poate fi un tratament eficient împotriva arsurilor solare, dar și un adjuvant în afecțiuni dermatologice precum eczeme, rozacee, dermatită, acnee sau psoriazis, datorită proprietăților de regenerare a țesuturilor.

Cătina cu miere: contraindicații și reacții adverse

Chiar dacă este considerată „ginsengul românesc”, cătina prezintă și anumite contraindicații. De exemplu, cei care suferă de boli de sânge trebuei să evite cătina, pentru că poate crește riscul de apariție a vânătăilor și a sângerărilor. De asemenea, trebuie evitată înainte sau după o intervenție chirurgicală.

Persoanele care suferă de hipotensiune trebuie să consume cu prudență cătină, deoarece poate scădea și mai mult tensiunea arterială. Gravidele și femeile care alăptează sunt sfătuite să nu consume cătină decât la recomandarea medicului.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...