Această cifra reprezintă mai mult de jumătate (circa 52%) din populația lumii, estimată de ONU la 7,79 miliarde de persoane în 2020, notează AFP.

Provincia chineză Hubei și capitala sa Wuhan, de unde a pornit epidemia de coronavirus, au fost primele care au instituit astfel de măsuri la sfârșitul lunii ianuarie. Pe măsură ce aceste teritorii revin treptat la modul de viață obișnuit, măsurile de izolare la domiciliu au fost adoptate peste tot în lume de la mijlocul lunii martie.

Peste 500 de milioane de persoane erau afectate de izolarea la domiciliu la data de 18 martie, mai mult de un miliard la 23 martie, peste două miliarde la 24 martie și peste trei miliarde la 25 martie. Ieri, cel puțin 4,06 miliarde de persoane, din cel puțin 97 de țări și teritorii, erau izolate acasă.

Majoritatea – cel puțin 2,86 miliarde de locuitori din 53 de țări și teritorii – trebuie să se supună unui ordin de izolare la domiciliu obligatoriu.

Nicio regiune a lumii nu face excepție: Europa (Marea Britanie, Franța, Italia, Spania), Asia (India, Nepal, Sri Lanka), Orientul Mijlociu (Irak, Arabia Saudită, Iordania, Liban, Israel), Africa (Africa de Sud, Maroc, Zimbabwe, Rwanda), America (o mare parte a Statelor Unite, Columbia, Argentina, Peru, Bolivia) sau Oceania (Nouă Zeelandă).

În majoritatea cazurilor, este încă posibil că locuitorii să-și părăsească locuințele pentru a merge la muncă, pentru a cumpără produse de primă necesitate sau pentru a primi îngrijiri medicale.

Alte teritorii (cel puțin 13 cu 669 de milioane de locuitori) solicită populației să rămână acasă, fără a lua totuși măsuri coercitive. Acesta este cazul Mexicului, a principalelor state braziliene, a Iranului, Turciei, Germaniei, Ugandei sau Canadei.

Șapte regiuni japoneze, inclusiv Tokyo și suburbiile sale, s-au alăturat marți acestei liste.

Cel puțin 24 de țări sau teritorii (circa 495 de milioane de locuitori) au interzis circulația seara și în timpul nopții. Această măsură este foarte răspândită în Africa (Egipt, Kenya, Cote d’Ivoire, Burkina Faso, Mali, Senegal, Guineea, Togo, Sierra Leone, Mauritania, Gabon) și în America Latină (Chile, Guatemala, Ecuador, Republica Dominicană, Panama, Puerto Rico).

Thailanda, Siria, Serbia și Kuweit au instituit și ele astfel de măsuri.

În cele din urmă, în cel puțîn șapte țări, orașe principale, cu o populație totală de peste 30 de milioane de locuitori, au fost plasate în carantină, cu interdicții de intrare și ieșire. Este cazul, între altele, al capitalelor Kinshasa (RDCongo), Helsinki (Finlanda) sau Baku (Azerbaidjan).

Vezi și Cine ar trebui să ia Vitamina D în perioada izolării și în ce cantitate

Citește și: