Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au recreat o veche fotografie de familie. Ce-a ieșit e de tot râsul | FOTO

Catherine Zeta Jones si Michael Douglas

Actorii Catherine Zeta Jones și Michael Douglas au reușit să treacă peste problemele din mariaj și pare că le merge tot mai bine. Aflați recent în vacanță, cei doi, împreună cu cei doi copii ai lor, au recreat o veche fotografie de familie, din vremea când erau cu mult mai tineri. Iar rezultatul e unul extrem de amuzant, oferindu-ne totodată un crâmpei din viața lor de familie.

Cu ani în urmă, abia căsătoriți, Michael Douglas și Catherine Zeta Jones pozau împreună cu Dylan și Carys, cei doi copii ai lor, acum în vârstă de 17 și, respectiv, 14 ani. Soții erau tineri, copiii mici, drept pentru care erau ținuți în brațe.

Plecând de la această fotografie, au încercat să recreeze scena. Cum însă Dylan și Carys sunt acum adolescenți, sarcina nu a fost deloc ușoară. Nici gând să mai poată fi ținuți în brațe, deși se fac eforturi. Amuzați de ineditul situației, toți sunt cu gura până la urechi.

”Așa trece timpul”, scrie Zeta Jones alături de fotografia postată pe Instagram. Instantaneul este surprins în fața cabanei familiei, în Canada.

Și mărturie că clipele petrecute de familie în vacanță au fost unele magice stau mai multe fotografii realizate cu aceeași ocazie. Într-una dintre acestea, Zeta Jones și Douglas sunt echipați de schi, pe pârtie.

După vacanța cu zăpadă, soții au mers să se bronzeze, așa că fotografiile sunt cu totul din alt registru. Într-una dintre acestea, actrița de 48 de ani a fost surprinsă în costum de baie, din spate, aprinzând imaginația fanilor.

Foto: Instagram

Vezi și Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones își măresc familia. Ce anunț a făcut cel mai longeviv cuplu de la Hollywood

Citește și: