Frumoasa Catherine Deneuve a împlinit 75 de ani. Cum arată acum cea care în anii ’60-’70 întruchipa standardul frumuseții feminine

catherine Deneuve a implinit 75 de ani

Parcă mai ieri îi admiram frumusețea și eleganța în filme ca 'Belle de Jour', 'Tristana' sau 'Place Vendôme'. Dar anii au trecut și nu au iertat-o nici pe marea actriță, care marți împlinește 75 de ani.

Chiar și la această vârstă, actrița ia parte le evenimentele mondene și poate fi recunoscută. A păstrat ceva din eleganța de altădată, dar e departe de blonda supremă care era odată, muza Yves Saint Laurent, care a îmbrăcat-o ori de câte ori a avut ocazia, inclusiv în filme ca 'Belle de Jour', 'La Chamade', 'La sirène du Mississipi', 'Un flic', 'Liza' sau 'The Hunger'.

Născută în 22 octombrie 1943 într-o familie de actori de teatru, ea a refuzat să joace pe scenă, preferând filmul. A fost mai întâi doar sora mai mică a actriței Francoise Dorleac, dispărută tragic într-un accident de mașină. A adoptat numele de familie al mamei, Deneuve, și-a vopsit părul blond, tocmai pentru a se diferenția de aceasta.

A devenit celebră la 20 de ani, după întâlnirea cu regizorul Jacques Demy, care i-a oferit rolul din 'Umbrelele din Cherbourg'.

O singură dată căsătorită

Asemănată cu Greta Garbo sau cu eroinele lui Hitchcock, dată fiind frumusețea sa calmă și rece, Catherine, care a jucat în peste 120 de filme, a fost căsătorită o singură dată, chiar dacă a avut doi copii: actorul Christian Vadim, din relația cu Roger Vadim, și actrița Chiara Mastroianni, din relația cu Marcello Mastroianni.

A fost căsătorită cu fotograful David Bailey, în perioada 1965 – 1972 și a mai avut relații cu omul de cinema Hugh Johnson, cu modelul și prezentatorul de televiziune Carlos Lozano și cu Pierre Lescure, un magnat în televiziune. Deneuve are cinci nepoți.

Muza Yves Saint-Laurent

Considerată cea mai frumoasă femeie din lume de revista americană Look, Catherine a fost imaginea multor branduri. A fost muză pentru Yves Saint-Laurent, fața parfumului Channel 5, spre sfârșitul anilor 70, făcând ca vânzările să explodeze în SUA, chipul L’Oréal, în 2001, numele său fiind legat și de Louis Vuitton, chiar dacă avea deja peste 60 de ani.

Din 1986, Catherine Deneuve și-a lansat propriul parfum, 'Deneuve'. În plus, actrița, care a pozat de două ori pentru Playboy, a lansat pe piață și o linie de ochelari, încălțăminte, bijuterii și chiar felicitări.

Deneuve vorbește fluent franceză, italiană, engleză și poate conversa în spaniolă. Ajunsă la venerabila vârstă de 75 de ani, actrița este pasionată de grădinărit, desenat, fotografie, lectură, muzică, cinema, modă, antichități și decorațiuni.

Vezi și Gwen Stefani a împlinit 50 de ani! Ce mesaj frumos i-a trimis iubitul ei!

Citește și: