Cât mai stăm acasă? Medicul Adrian Streinu Cercel vine cu lămuriri. De fapt câți pacienți sunt testați zilnic

cat mai stam acasa

Medicul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecționase „Matei Balș„, susține că pandemia la nivel național ar putea fi ținută sub control dacă oamenii ar stă până la 10 săptămâni acasă.

„Minimum șase săptămâni, opt săptămâni ar fi OK, 10 săptămâni ar fi ideal”, a spus Streinu Cercel, la Antena3.

Totuși, medicul arată că asta nu ar însemna că nu s-ar mai îmbolnăvi cetățenii.

„Dacă lăsăm să se întindă cu o rată foarte mare, în trei săptămâni-patru săptămâni, vor fi cu toții copleșiți, iar modelul italian va fi la noi în țară la el acasă”, a punctat el.

Medicul susține că unele măsuri au fost luate cam târziu din partea autorităților.

„Când ești la început de epidemie, testarea este utilă. Noi nu mai suntem demult la început de epidemie. Noi ne-am trezit în plină pandemie. Deci noi ne-am trezit cu cazuri cât se poate de reale pe teritoriul României și nu ai ce să testezi. Ce să mai testez acuma?

În momentul de față, când știu că mi-au venit pe relația Spania peste 100 de mii de oameni în România, și că în Spania este ceea ce este, ce pot eu să-mi imaginez că voi avea pe teritoriul României decât ce este și în Spania?

Când am lăsat granițele deschise și cu chiu, cu vai am închis zborurile pe Italia și am lăsat să vină în țară cu virusul după ei și avem rezultatul, ce să mai testez, ce mai caut?

A, facem un lucru care trebuie făcut și este logic și anume încerc să stabilesc în continuare nivelul de contacti, în așa fel încât să limitezi cât se poate de mult răspândirea. Cum: tot prin testare. Noi, în România, în momentul de față, avem posibilitatea să testăm undeva la 2.000 de pacienți pe zi, lucru de dimineața până seara. Și testând acești 2.000 de oameni pe zi vedeți ce rată de pozitivitate avem. Dar asta reprezintă numai vârful aisbergului. Aisbergul este sub apă”, a adăugat Streinu Cercel.

Întrebat de ce nu se pune punct la tot timp de două luni, medicul a explicat că decizia nu îi aparține, dar că tot se va întâmpla.

„Eu presupun că odată și odată se va întâmpla. E o decizie care nu-mi aparține. În schimb, din punct de vedere științific, lucrurile cam așa stau”, a punctat Streinu Cercel.

Vezi și Care este segmentul de populație cu cel mai mare risc în caz de infectare cu coronavirus

Citește și: