Cât ar trebui să dureze un pui de somn în timpul zilei pentru a avea efecte pozitive pentru organism

Cât ar trebui să dureze un pui de somn în timpul zilei pentru a avea efecte pozitive pentru organism

Din când în când, un pui de somn sau somnul de după amiază poate fi ca o resetare pentru organism. În funcție de timp, acesta ajută memoria, la învățat, ne crește creativitatea. Iată care este durata optimă a unui pui de somn pentru a fii eficient.

Un pui de somn ajută productivității

Anumite orașe din lume se opresc, în mod deliberat, din lucru și trag un pui de somn.

Somnul de după-amiază este benefic în cazul multor persoane care simt nevoia de a moțăi pentru a-și încărca bateriile.

Somnul de după-amiază este considerat normal și face parte din ritmul circadian.

Beneficiile sale sunt multiple, iar printre ele se numără o mai bună concentrare și un nivel al energiei ridicat.

Omul nu are același ritm de-a lungul zilei, iar un pui de somn este binevenit pentru a regla acest ritm, pentru a-i da un impuls.

Cât timp trebuie să dormi, în funcție de vârstă

Multe companii, printre care Google și Apple, le permit angajaților să mai tragă câteun pui de somn peste zi, după care să-și continue munca.

Studiile medicale susțin somnul de după-amiază, acesta ajutând concentrării, productivității și performanței.

Un studiu realizat la Universitatea Colorado din Boulder, referitor la somnul de după-amiază al copiilor, arată că cei care sar peste el sunt mai puțin fericiți, au probleme de sănătate precum anxietatea, de memorare, de învățare.

Același lucru este valabil și în cazul adulților. Specialiștii de la Berkeley au descoperit că un pui de somn ajută la performanță, la o memorare mai ușoară, ajută funcțiile creierului.

Un pui de somn afectează pozitiv creierul și îi permite să se reseteze pentru a continua să fie fresh.

Cât ar trebui să dureze un pui de somn în timpul zilei

Specialiștii spun că un pui de somn de 10-20 de minute ajută la regenerarea creierului și îi îmbunătățește funcțiile.

Un pui de somn mai lung de 20 de minute ar putea să schimbe negativ starea de dispoziție.

Dacă domi după-amiaza mai mult de 20 de minute riști să te trezești buimac și mai amețit decât erai înainte de somn.

Același lucru este valabil și dacă tragi un pui de somn de 1 oră. Te poți trezi mai obosită decât erai înainte, însă organismul își va reintra în funcții.

Acest tip de somn îmbunătățește amintirea mai rapidă a lucrurilor, numelor și fețelor.

De ce te trezești noapte de noapte la aceeași oră? Noi avem răspunsul

Un pui de somn de 90 de minute este un ciclu întreg de somn ce include toate etapele, inclusiv REM.

Acest somn are și avantajele sale. Îmbunătățește memoria emoțională și procedurală, dar și creativitatea.

Fiecare tip de somn de după amiază îi permite creierului să mai încetinească activitatea și să se relaxeze pentru a putea să revină la lucru, în forță, după trezire.

Specialiștii susțin că cel mai bun interval orar pentru moțăială este cuprins între orele 13.00 și 16.00.

Un pui de somn după această oră poate altera calitatea somnului normal de seară.

Sursa foto