Castrarea animalelor de companie – Pro și contra

castrarea

„Motanul se va îngrăşa peste măsură, iar câinele va deveni mai leneş dacă îi castrez? O să le fie mai bine sau mai rău?' Medicii veterinari consideră că sterilizarea le aduce animalelor de casă mai multe beneficii decât necazuri. Iată ce trebuie să știi despre castrarea animalelor de companie

Castrarea animalelor de companie – Pro

Unora li se pare un act dureros şi împotriva firii, dar un animal castrat va fi mai fericit şi mai sănătos, susţin specialiştii. „La femele, atât pisici cât şi căţele, castrarea reduce lactaţiile nervoase, împiedică apariţia piomentrului (acumularea de puroi la nivelul uterului) care, nediagnosticat la timp, poate duce la insuficienţă renală şi moarte. Totodată, previne apariţia tumorilor mamare, ovariene şi uterine. La masculi, castrarea scade agresivitatea, reduce riscul de apariţie a tumorilor, chisturilor sau inflamaţiilor prostatice, toate cauzate de excesul de hormoni. Perioada limită pentru castrare la ambele sexe este între 6 şi 8 ani', ne-a declarat medicul veterinar Cornel Simion.

Animalele castrate îşi marchează teritoriul tot mai rar, nu se mai bat cu alte animale şi nu mai sunt agresive cu oamenii. Operaţia nu va schimba cu nimic obiceiurile lor şi comportamentul de zi cu zi.

Castrarea animalelor de companie – Contra

Riscurile de care se tem proprietarii animalelor sunt destul de puţine şi pot fi controlate. Medicul Cornel Simion atrage atenţia asupra creşterii în greutate din cauza lipsei de hormoni, dar poate fi ţinută în frâu. Animalele de companie castrate au nevoie de hrană cât mai săracă în grăsimi, mai ales dacă înainte au avut o greutate corporală mai mare decât cea obişnuită. O altă problemă care ar putea apărea după operaţie este incontinenţa urinară, dar numai în cazuri rare, iar în această situaţie trebuie să consulţi medicul veterinar.

Cea mai bună perioadă pentru castrare este până la vârsta de 6 luni, iar majoritatea animalelor îşi vor reveni în două, trei zile.

După castrarea animalelor, îngrijirile sunt esențiale

Pisica sau câinele castrate trebuie îngrijite cu mare atenţie acasă, în primele zile după intervenţia chirurgicală. Animalele se vindecă, parcă, mai repede decât noi, dar trebuie să ai grijă de ele să nu îşi atingă operaţia şi să nu se infecteze. Ai grijă să nu le fie frig, înveleşte-i cu o păturică moale şi călduroasă sau pune-le la spate o sticlă cu apă fierbinte, înfăşurată într-un prosop. Nu uita să le dai medicamentele după indicaţiile medicului şi să îi ajuţi să mănânce. În primele două zile îşi vor face nevoile în casă, în locul în care dorm, aşa că trebuie să te înarmezi cu răbdare și să cureți foarte des în jurul lor.

sursa foto: Foter.com