Castelul Bran își arată tainele după secole de întuneric

Castelul Bran își arată tainele după secole de întuneric

În Castelul Bran există un tunel al timpului pe care actualii proprietari sunt hotărâți să îl deschidă și să îi afle secretele. Lucrările de modernizare la care s-au gândit vor dezvălui multe locuri ascunse în celebra cetate a lui Vlad Dracul. Cât succes vor avea, este greu de zis, pentru că tainele lui din vechime se păstrează și azi, în pofida noilor descoperiri.

Bazele Castelului Bran au fost puse de cavalerii teutonii pe la începutul anilor 1200, când a fost ridicată o fortificație din lemn. Istoria lui, de peste șapte secole, ne fascinează și azi, iar tainele pe care le ascunde au rămas un mare semn de întrebare pentru istorici. Dacă bazele au fost puse de teutoni, sașii din Brașov au fost cei care au construit prima cetate fortificată pe banii lor, folosită ulterior drept loc de refugiu pentru localnici și punct vamal pentru negustorii care treceau prin culoarul Rucăr – Bran. La 1920, Castelul Bran a fost dăruit Reginei Maria de către autoritățile Brașovului, drept recompensă pentru eforturile ei de a împlini marea unire de la 1918. Regina a avut o contribuție majoră asupra castelului, a renovat clădirea, i-a adus numeroase îmbunătățiri și a mobilat-o cu cheltuieli mari. Dar faima Castelului Bran nu este legată azi de numele ei, ci de cel al lui Vlad Țepeș, chiar dacă istoricii spun că Dracul nu ar fi călcat niciodată pe la Bran.

Castelul Bran și Vlad Țepeș, o legătură îndoielnică

Viața personală a lui Vlad Țepeș este prea puțin cunoscută, cronicile vremii fiind sărace în amănunte. Nu s-a descoperit încă niciun hrisov care să ateste legătura domnitorului cu cetatea din Bran. Din surse mai mult sau mai puțin credibile s-a aflat că domnul Țării Românești ar fi avut totuși o ibovnică din Șcheii Brașovului și că vizita zona foarte des, dar în mare taină. Negustorii brașoveni nu îl aveau la inimă pe Țepeș din cauza dărilor silnice pe care le impunea domnitorul să întrețină o armată puternică și bine instruită. De altfel, este de remarcat faptul că în timpul domniei sale Țara Românească a căpătat pentru o vreme independența față de Imperiul Otoman. În cronicile ungurești și transilvănene, Vlad Dracul era descris drept un domnitor răzbunător, de o cruzime fără seamăn, care tortura și ucidea fără milă negustorii și boierii potrivnici. Irlandezul Bram Stocker a folosit legendele și povestirile despre vampiri culese din Estul Europei pentru a contura un personaj inedit în literatura secolelor trecute, pe Dracula. El l-a asociat cu domnitorul Țării Românești, iar publicul american a fost cucerit de poveste. Se spune că, prin anii 1980, un grup de turiști din Statele Unite ale Americii au vizitat Castelul Bran și au fost intrigați de asemănarea dintre acesta și castelul tenebros descris de Stocker. Așa a ajuns să fie Vlad Țepeș confundat ce celebrul vampir 'Dracula' și cu Branul.

Un tunel secret se va deschide pentru prima dată

Faima castelului a cucerit întreaga lume și mulți turiști străini vin să vadă cetatea lui Dracula, ba chiar plătesc bani grei doar să petreacă o noapte între zidurile fortificației cu speranța de a întâlni fantoma lui Vlad Țepeș. Inclusiv o echipă de la Asociația Shadow Seekers (Căutătorii de fantome) din Marea Britanie a cercetat locurile cu aparate speciale și a declarat că a reușit să comunice cu fantoma lui Țepeș care le-a poruncit să părăsească imediat castelul. Mulți turiști și chiar localnici spun că încăperile castelului sunt bântuite, iar o bună parte din pivnițele sale sunt ținute încuiate. Zvonurile de demult se vor adeveri curând, deoarece noii proprietari s-au decis să deshidă publicului tunelul secret care face legătura între curte și castel. Se știe cu certitudine că tunelul era folosit de familia regală și în special de Regina Maria pentru a ajunge mai ușor în castel, având și un lift la dispoziție. Cu siguranță, castelul mai ascunde și alte încăperi sau treceri secrete, în care poate însemne și dovezi istorice semnificative. Cu timpul, poate că tainele Castelului Bran vor ieși la lumină și vom afla mai multe despre istoria puțin cunoscută a acestei cetăți.

foto: Adina Stănilă