Vedetele, victime ale incendiului devastator din California: casa lui Gerard Butler, făcută scrum, Lady Gaga și Kim Kardashian, evacuate

vedete evacuate din cauza incendiului

Update: Și casele cântăreței Cher și a actorului Liam Hemsworth au ars din temelii, în urma incendiului.

Un incendiu se întinde cu repeziciune în California, iar bogați și săraci suferă deopotrivă. Deja sunt cel puțin 31 victime, sute de persoane dispărute, iar focul a ajuns şi în Malibu, unde locuiesc zeci de vedete.

Actorul Gerard Butler este unul dintre cei ale căror case au ars aproape în totalitate. 'Ei bine… Bine aţi venit la casa mea din Malibu! E pe jumătate distrusă', a declarat actorul.

Chiar dacă vila sa ars, la fel și mașinile din garaj, actorul a ținut să mulțumească, printr-o postare pe Instagram, pompierilor curajoși, care s-au luptat cu flăcările, riscându-și viața.

Și Miley Cyrus se află în aceeași situație, actrița și cântăreața pierzându-și și ea casa, după cum a anunțat pe o rețea de socializare.

În pericol sunt și casele unor vedete ca Lady Gaga, Alyssa Milano, Kim Kardashian, Jamie Foxx sau regizorul Guillermo del Toro, care au fost deja evacuate, la fel ca alte câteva sute de mii de locuințe.

Spre deosebire de oamenii de rând acestea nu vor avea însă nicio problemă în a le reface.

Vezi și Şi-a pierdut mirele în flăcările din Mati, unde se aflau în luna de miere. Poveste cutremurătoare din infernul din Grecia

Citește și: