Case de vânzare în Timișoara: Cum s-a sfârșit anul 2019 și la ce ne putem aștepta

garsoniere de inchiriat Bucuresti

Deși piața rezidențială încheie anul 2019 cu o cerere în creștere, numărul tranzacțiilor cu locuințe a scăzut față de 2018. De asemenea, perioada de tranzacționare a crescut pentru apartamente, în 2019, la 93 de zile de la 67 în anul anterior, iar la case la 193 de zile, de la 147 de zile anul trecut.

Iată o trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat anul trecut pe piață imobiliară și la ce ne putem aștepta anul acesta. Uite și care erau prețurile apartamentelor și caselor de vânzare în Timișoara, Capitală și nu numai în decembrie 2019, pentru a-ți face o imagine despre cum stă piață în prezent.

Bucureștiul și principalele cinci județe (Timișoara, Cluj, Iași, Constanța și Brașov) strâng împreună jumătate din numărul de tranzacții înregistrate în 2019. Scumpirea remarcată, de 7%, e vizibilă și în valoarea creditelor acordate, volumul acestora fiind în creștere cu 7,2 miliarde de lei, la 79,5 miliarde de lei, de la 72,3 miliarde de lei anul trecut.

În marile orașe sunt puse la vânzare 40.000 de apartamente vechi, în scădere cu 1.000 față de anul anterior, iar la închiriat 56.000, în creștere cu 7.000 față de anul trecut.

Pe piața nouă a marilor orașe sunt la vânzare 15.000 de apartamente noi, la nivel național, în 2019, se vor livra 62.000 de apartamente, depășindu-se astfel recordul de 59.700 din 2018. Asta deși numărul de autorizații de construire acordate a scăzut cu 700, la 42.000.

Evoluția prețurilor

Prețurile solicitate pentru apartamentele au crescut cu 7% în 2019, mai mult decât în 2018, când avansul înregistrat era de 5,3%. De altfel, conform analizelor recente, prețurile locuințelor vechi s-au majorat cu 4,6% în Bucureșți și 2,6% în restul țării în 2018, și cu 9% în București și 6% în restul țării în 2019.

Pe piața apartamentelor noi, prețurile au crescut cu 9% în Bucureșți și doar 2,1% în restul țării în 2018, și cu 8% în București și 10% în restul țării în 2019.

Diferența de preț dintre locuințele noi din zona centrală și semicentrală față de cele de periferie a fost de 30.000 de euro în 2018 (82.000 euro versus 52.000 euro) și a avansat la 40.000 de euro în 2019 (93.000 euro versus 53.000 euro).

În ceea ce privește apartamentele vechi, diferența de preț s-a majorat doar cu 1.000 de euro, de la 15.000 de euro în 2018 (74.000 euro față de 59.000 euro), la 16.000 euro (77.000 euro față de 61.000 euro) în 2019.

Cât despre 2020, nimeni nu știe exact ce se va întâmplă, cu atâția factori nesiguri (de la economia națională, la creditare sau starea de spirit a cumpărătorilor). Cert e că, în 2020, piața pare a beneficia de încă un an de creștere.

Cum erau prețurile în marile orașe în decembrie 2019

Pe parcursul anului trecut, prețurile apartamentelor și-au continuat traiectoria ascendentă, însă au intrat pe o pantă ușor mai abruptă comparativ cu 2018.

La sfârșitul lui decembrie 2019, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (atât vechi, cât și noi) a ajuns la 1.341 de euro pe metru pătrat util. Această valoare marchează o creștere de 1,6% față de finele lui noiembrie, când o asemenea unitate locativă putea fi achiziționată, în medie, cu 1.320 de euro pe metru pătrat util.

Comparativ cu perioada similară a anului anterior, când pretențiile vânzătorilor se situau la 1.239 de euro pe metru pătrat util, nivelul de preț valabil la început de 2020 este cu 8,2% mai ridicat.

Important de menționat ar fi că, deși apartamentele s-au apreciat ceva mai mult în 2019 față de 2018, marjele de creștere înregistrate în cei doi ani anteriori au fost mai ridicate decât atât – este vorba despre un avans de aproape 11% în 2017 și, respectiv, de un plus de 10,4% în 2016.

Case de vânzare în Timișoara

În Timișoara, de exemplu, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,3% în decembrie față de noiembrie 2019 (de la 1.269 la 1.273 de euro pe metru pătrat util) în vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 5,5% (de la o valoare de 1.207 euro pe metru pătrat util).

Cu un preț mediu de 1.272 de euro pe metru pătrat, apartamentele vechi din oraș sunt, în prezent, cu 4,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când costau 1.213 euro pe metru pătrat).

Apartamentele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, s-au apreciat în ultimul an cu 7,5%, de la 1.187 la 1.276 de euro pe metru pătrat util.