Ai încercat vreodată să cumperi cartofi dulci în loc de cartofii galbeni, clasici? Dar de cei violet ai auzit? Toate cele trei variante merită incluse în alimentație, iar noi îți prezentăm care sunt proprietățile acestor legume și ce beneficii îți pot aduce.

Cartofi galbeni

Reprezintă o sursă accesibilă de substanțe hrănitoare pentru orice persoană, dar este esențială modalitatea în care aceștia sunt preparați. Cartofii conțin mult potasiu, important pentru păstrarea echilibrului apei și al fluidelor din celulele organismului, dar și pentru buna funcționare a sistemului nervos. De asemenea, cartofii conțin fibre, vitamina C, au un conținut scăzut de zahăr și nu au grăsimi. În plus, prețul lor este accesibil și se pot găsi pe piață pe tot parcursul anului.

La prepararea cartofilor, este bine să eviți prăjirea. Dacă sunt fierți în coajă se păstrează atât nutrienții, cât și un indice glicemic scăzut. Asta înseamnă că nu îți va fi solicitat pancreasul și nu te vei îngrășa. Și cartofii copți cu rozmarin sau cu alte mirodenii reprezintă o alegere sănătoasă, dar este importantă cantitatea pe care o mănânci (nu depăși 2-3 cartofi), cu ce alte alimente sunt combinați și este recomandat să fie mâncați la temperatura camerei.

Cartofi dulci

La fel ca orice alți cartofi și cei dulci sunt consumați întotdeauna gătiti, doar că gustul lor îi face mai deosebiți. Cartofii dulci, originari din America Centrala, sunt bogați în antioxidanți, care nu se pierd în urma fierberii și reprezintă o sursă excelentă de carbohidrați motiv pentru care pot ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, sunt bogați în fibre și deci sunt benefici pentru digestie mai ales când cartofii dulci sunt consumați cu coajă (în care se păstrează o mare cantitate de antioxidanți). Mai conțin proteine, carotenoizi, vitamina C, minerale (potasiu, calciu, fier), dar și acid folic. Bucură-te de acești cartofi care pot fi gătiți în diverse moduri: fierți și consumați cu sare, curry și salată verde, dar sub formă de piureuri, în budinci, musaca, tocănițe condimentați cu oregano, nucșoară, ghimbir sau scorțișoară. Cartofii dulci după ce sunt fierți pot fi păstrați la frigider până la 7 zile.

NCI5_POTATO

Cartofi violet

Sunt originari din America de Sud, fiind prima dată cultivați în Peru și în Bolivia, dar fermierii români au început și ei să îi producă. Nuanța de violet a acestor cartofi se datorează conținutului ridicat de antocianine, substanță actrivă care se găsește și în fructele de pădure. De altfel, această substanță este recunoscută ca fiind sănătoasă și chiar cu efect de prevenire a cancerului. Cartofii violet sunt bogați în antioxidanți, vitamine nu îngrașă ca tipurile de cartofi obișnuiți. În plus, aceste legume pot fi preparate ca și cartofii obișnuiți, în supă, copți, fierți, doar că textura este mai cremoasă și aspectul inedit.

Cartofii pot fi incluși în dieta oricui, inclusiv în cea de slăbire

”Cartoful a reprezentat timp de secole principala sursă de energie a multor oameni și încă joacă un rol important în alimentația noastră. Este de multe ori blamat pe motivul că îngrașă, pentru că apare adesea sub formă de cartofi prăjiți în meniurile de tip fast-food, și de aici falsa impresie că ar trebui să evităm cartofii pentru a ne menține greutatea normală. Realitatea este că putem integra cartofii în regimul oricui, chiar și a celor care vor să scadă în greutate, cu condiția să ținem cont de cantități și de metoda de pregătire. Evident că o cantitate mare de cartofi prăjiți aduce un aport mare de energie, provenind în special din glucide și grăsimi, în timp ce un cartof copt are mult mai puține calorii și aproape deloc grăsimi. Recomand introducerea cartofilor în regimul curent, ca alternativă la alte surse de amidon, așa cum sunt cerealele sau leguminoasele.” (Dr. Șerban Damian, nutriționist acreditat CIO, Centrul de Nutriție Superfit)

Dr. Serban Damian poza nou mic

Dr. Șerban Damian

 

Credit foto: wikimedia 1, wikimedia 2