Cărțile Romantice, pline de viață și de aventuri noi în luna aprilie

Cărțile Romantice, pline de viață și de aventuri noi în luna aprilie

Vom descoperi o nouă serie de Nora Roberts, dedicată familiei regale Cordina și ne vom delecta cu un nou personaj plin de șarm, creat de Sandra Brown. Cărțile Romantice sunt pline de culoare în luna aprilie și vom învăța cât de multe șanse îți poate oferi iubirea.

 

  1. ”O idilă regală” de Nora Roberts – apariție 6 aprilie

În primul volum din seria Cordina, urmărim povestea prințesei Gabriella, vulnerabilă, sensibilă și foarte frumoasă… atât de frumoasă că bărbatul care trebuie să o protejeze se îndrăgostește fără voia lui.

  1. ”Doamnele de la Cavendon” de Barbara Taylor Bradford – apariție 13 aprilie

La începutul secolului XX, în Anglia, vom urmări povestea plină de intrigi, mistere, pasiune și loialitate a două familii puternice. Ingham și Swann sunt aduși față în față să se confrunte cu probleme din trecut.

  1. ”Fata care știa prea multe” de Amanda Quick – apariție 20 aprilie

O poveste cu o intrigă palpitantă, de la începutul anilor 1930, în California, unde starurile de cinema și mogulii din industria filmului sunt în stare de orice să își păstreze reputația și afacerile, inclusiv de crimă.

  1. ”Întoarcerea lui Sunny Chandler” de Sandra Brown – apariție 27 aprilie

Sunny își promisese să nu mai pună niciodată piciorul în Latham Green după ce fiecare locuitor al micului orășel se pare că începuse să o urască. Dar prietena ei cea mai bună o invită la nunta ei și asta înseamnă să se întoarcă acasă, unde declanșase un adevărat scandal.

sursa foto: 123rf.com

Loading...