Cărțile romantice alungă frigul din ianuarie cu noi povești pline de pasiune

Cărțile romantice alungă frigul din ianuarie cu noi povești pline de pasiune

O nouă carte semnată de Susan Elizabeth Phillips va apărea în colecția Cărți Romantice la începutul noului an. Iar scriitoarele îndrăgite de voi, precum Amanda Quick sau Mary Balogh nu vor lipsi!

 

  1. ”Puteri nebănuite” de Amanda Quick – apariție 5 ianuarie

Verity Ames trece prin clipe cumplite într-o noapte în care este atacată și în care ar fi fost la un pas să își piardă viața, dacă nu ar fi fost salvată de un străin curajos. Nici nu a avut timp să vadă cine e. Dar el o găsește și după două luni ajunge o parte din viața ei și îi oferă una dintre cele mai intense povești de dragoste.

  1. ”Învață să visezi” de Susan Elizabeth Phillips – apariție 12 ianuarie

Susan continuă povestea bărbaților Bonner și, în calea lui Gabriel, o aduce pe Rachel Stone, văduva falsului predicator din Salvation. Oaia neagră a familiei Bonner întâlnește o femeie care nu mai are nimic de pierdut. Ce se poate întâmpla? Așteptăm să aflăm!

  1. ”Încurcătura” de Mary Balogh – apariție 19 ianuarie

Rebecca, Lady Cardwell, trece printr-o durere cumplită. Soțul ei, frumosul și șarmantul Julian este omorât în războiul din Crimeea. În schimb, fratele lui de cruce se întoarce acasă nevătămat și vinovat că i-a supraviețuit. Cu toate resentimentele pe care le are față de el, Rebecca îl acceptă în viața ei pe David și curând acesta îi propune să se mărite cu el, pentru a avea grijă de el, așa cum ar fi avut Julian.

  1. ”Complicațiile dragostei” de Madeline Hunter – apariție 26 ianuarie

Refugiată după războiul din Franța, Marielle Lyon se stabilește la Londra și lasă impresia că este un spion redutabil. Cu cât este urmărită de mai multă lume, cu atât se simte mai protejată și își poate apăra tatăl. Dar viața ei devine și mai complicată când se vede față în față cu vicontele de Kendale, pregătit să o demaște.

sursa foto: 123rf.com

Loading...