S-a scris că au vrut să se distanțeze de familia regală pentru că Meghan Markle nu a putut să se acomodeze și să înțeleagă protocolul regal sau pentru că s-au gândit că vor câștiga mai mulți bani pe cont propriu. Însă, adevărul este altul. Nu au contat banii și nici imaginea ducesei de Sussex, care era criticată la fiecare pas de presa britanică.

Surse apropriate ducesei de Sussex au povestit pentru TMZ că Meghan știa ce înseamnă să se căsătorească cu un prinț și știa că va deveni faimoasă în întreaga lume, odată intrata în familia regală. Însă, nu s-a așteptat niciodată să fie tot timpul în atenția presei. Nu a știut cât de puțin control poate avea asupra articolelor apărute zi de zi despre viața ei și a lui Harry.

La început, a spus totuși că nu o deranjează așa tare că presa îi descoase viața pe toate părțile, însă totul s-a schimbat în momentul în care a venit pe lume fiul ei și al lui Harry, Archie. Ducii de Sussex au încercat să-și protejeze fiul, să nu fie expus presei, însă această decizia a lor a iritat publicațiile britanice, care au început să o atace și mai tare.

Ziarele britanice se așteptau ca ducii de Sussex să publice imagini cu Archie, așa cum au făcut și  prințul William și Kate Middleton cu copiii lor. Potrivit TMZ, Meghan și Harry au fost sfătuiți de consilierii regali și de regină să fie mai deschiși cu publicul și mai transparenți, dar ei au ripostat.

 

Meghan Markle și prințul Harry nu au vrut să iasă din familia regală

De altfel, britanicii au considerat că au dreptul să știe toate detaliile despre viața lui Meghan, a lui Harry și a fiului lor,  având în vedere că duc o viață în lux din banii lor și contribuțiile lor pentru stat.

Acest lucru a enervat-o la culme pe ducesa de Sussex și a continuat să-l ascundă pe Archie, iscând de aici un război continuu cu presa britanică și fanii familiei regale. Picătura care a umplut paharul  au fost criticele dure pe care le-au primit timp de luni întregi pentru că au fost mult prea protectivi cu fiul lor și au vrut un botez privat pentru Archie, departe de ochii curioșilor, încâlcând astfel tradiția regală.

Meghan s-a înfuriat când a văzut titlurile din presă despre botez și atunci ea și Harry au luat decizia să de distanțeze de familia regală și să devină independenți financiar pentru a-și ține fiul departe de ochii lumii și să ducă o viață liniștită, fără să fie criticați că iau bani de la stat și nu sunt transparenți.

„Ei au considerat că dacă britanicii nu vor mai contribui financiar pentru traiul lor, atunci nu vor mai avea dreptul să comenteze viața lor privată”, a explicat o sursă pentru TMZ.

Astfel, imediat după botez ducii de Sussex au decis că e mai importantă intimitatea copilului lor și astfel au hotărât să renunțe la rangul de seniori regali, să devină independenți financiar și să-și împartă timpul între Canada, SUA și Marea Britanie, continuând să o reprezinte pe regină. Ei și-au început planul încă din luna iunie, anul trecut, când s-au dus să înregistreze și numele paginii lor de instagram ca marcă înregistrată. Erau convinși că dacă se vor susține financiar britanicii numai aveau  de ce să-i mai critice. Însă, regina nu a fost de accord cu planul lor și astfel au fost nevoiți să iasă definitiv din familia regală. Mai mult, Majestea Sa le-a dat lovitura finală ducilor de Sussex și i-a scos de pe site-ul familiei regale.

Citește și:

Claudia Schiffer împlineşte azi 50 de ani. Cum arată acum modelul

Cel mai nou cuplu din showbiz! S-au întâlnit în mare secret timp de trei luni, iar acum s-au logodit