Ai putea crede că dacă îi spui să nu facă ceva ai rezolvat. Însă parcă mai rău face. Află care este cuvântul magic care îl face să te asculte.

Învață-l să se joace altfel

Tot auzind adesea „nu”, copilul tău începe să ignore sfaturile. Pe moment, se preface că te
ascultă, apoi, de îndată ce întorci spatele, face exact ceea ce i-ai spus că nu are voie să facă. Iar riscul de a se răni este foarte mare. „Nu arunca jucăria, pentru că o spargi”– este simplu să spui „nu”, dar inutil. Copilul tău va continua să arunce jucăria fie pentru că s-a plictisit de ea, fie că nu știe cum să se mai joace cu ea. Sugerează-i un joc nou. Adu-i cariocile și pune-l să picteze jucăria cu alte culori. „Așa da, ce frumos ai desenat!”. Copilul tău se va simți apreciat și va uita să mai fie agresiv.

Folosește un ton ferm

Tu ești primul educator al copilului, iar prima educație va avea influen-
țe puternice asupra personalității sale când va crește. Cât este mic nu poate înțelege restricțiile sau pericolele la care se supune dacă nu te ascultă. Nu încerca să îi spui că, dacă nu se spală pe mâini, o să se îmbolnă-vească și o să facă injecții. Nu înțelege o iotă. Mai bine, folosește un ton ferm când vrei să îi impui ceva. Copilul poate specula orice urmă de slăbiciune din glasul tău. Fii perseverentă, pentru că cel mic va învăța cu vremea că în viață există și obligații și își va însuși disciplina.

Înlocuiește „Nu” cu „Stop”

Copilul tău măzgălește peretele. Și-a luat câteva creioane colora-te și a început să deseneze floricele pe varul alb. Cum îl vezi, îți pui mâinile în cap și strigi „Nu!”. Dar cel mic se sperie și plânge înciudat că nu este lăsat să facă ce îi place. Dacă îl ameninți cu pedeapsa, s-ar putea să nu aibă efect de
durată. Mai bine dojenește mâna cu care desenează: „Stai cuminte, mânuță, pentru că o să rupi toate creioanele de perete și altele nu mai avem”. Sau adu-i o bucată mare de carton alb și învață-l să deseneze întins pe burtică, pentru că „așa fac copiii talentați”.

Sursa foto: 123rf.com