Cardiacii au nevoie de regim special vara

Cardiacii au nevoie de regim special vara

Cardiacii ignoră, de cele mai multe ori, sfaturile referitoare la schimbarea stilului de viață. Și asta pentru că bolile cardiovasculare nu prea dau semne supărătoare decât în stadii avansate. Iar vara și toamna le pot afecta serios starea de sănătate.

Bolile cardiovasculare ocupă primul loc în topul deceselor înregistrate la nivel mondial. Recunoașterea timpurie a simptomelor, consultațiile periodice la medicul specialist cardiolog, cât și tratarea imediată a afecțiunilor cardiovasculare reprezintă unii dintre cei mai importanți pași pe care pacienții cardiaci trebuie să îi urmeze și să îi respecte.

Cum previi bolile inimii

Măsurile de prevenție pe care pacienții trebuie să le cunoască se împart în două categorii:

Prevenția primară
Se referă la conduita pe care trebuie să o adopte un pacient, în special după vârsta de 35 de ani, pentru a minimiza riscul apariției bolilor cardiovasculare. Stilul de viață, alimentația, consultațiile regulate la medicul de familie, alături de analizele medicale fac parte din prevenția primară.

Prevenția secundară
Se referă la tratamentul medical și la abordarea unui stil de viață sănătos. Acestea sunt necesare după diagnosticarea cu o afecțiune cardiacă. Astfel se împiedică progresia și se diminuează consecințele bolii. Alimentația sănătoasă, activitățile fizice regulate reprezintă pietrele de temelie ale tratamentului pentru toți cardiacii

Ce trebuie să mănânce cardiacii vara

În perioada verii și nu numai, cuvântul care ar trebui să caracterizeze dieta pacientului cardiac ar trebui să fie moderația. Pacientul cardiac are voie să mănânce câte puțin din toate, dar mai mult din <>. Astfel, fără restricții, însă cu o atenție sporită asupra cantității și calității anumitor alimente, își poate îmbunătăți considerabil starea de sănătate.', explică dr. Iulian Călin, medic specialist cardiolog la Centrele ARES.

Dieta mediteraneană ajută mult. Regimul alimentar ar trebui să conțină un aport crescut de salate, fructe, legume, carne slabă, pește. Acestea ajută la scăderea nivelului colesterolului rău'. Reduc greutatea corporală și ajută la menținerea tensiunii arteriale în limite normale. Un singur pahar de vin roșu, o singură dată pe zi, nu face rău.

Totuși, consumul ridicat de sare crește tensiunea arterială. Un regim alimentar hiposodat (< 5 g/zi sare) devine obligatoriu. Se obține un control mai bun al valorilor tensiunii, fără a fi nevoie de medicamente suplimentare. La pacienții cu insuficiență cardiacă (fie că au sau nu hipertensiune), consumul de sare trebuie redus complet.

Apa și mișcarea fac minuni

Consumul a cel puțin 2 litri de lichide/zi, în special în perioada verii și a caniculei, este obligatoriu. Căldura excesivă deshidratează corpul uman și provoacă vasodilatație, efecte ce se suprapun în mod negativ cu administrarea anumitor medicamente folosite în tratarea bolilor cardiovasculare.

Pacienții care suferă de angină pectorală, mai exact înfundarea arterelor coronare secundare aterosclerozei, sau la membrele inferioare, de tipul arteriopatie (durerile musculare resimțite la o anumită distanță de mers, provocate de ateroscleroza de la nivelul membrelor inferioare), trebuie să facă minimum 30-45 minute de sport/ zi.

Mersul pe jos, în ritm alert, ajută la scăderea în greutate, la scăderea nivelului colesterolului, la o mai bună metabolizare a grăsimilor și la stimularea unor factori biochimici cu rol de protecție pentru acest tip de boală. Scade recurența infarctului și a reapariției bolilor cardiace ischemice.

Dr. Iulian Calin, medic specialist cardiolog Centrele ARES

Dr. Iulian Calin, specialist cardiolog Centrele ARES

Este de preferat ca pacienții cardiaci să facă un efort moderat, însă de durată mai lungă și zilnic, în comparație cu un efort intens, dar de durată mai scurtă. De asemenea, se preferă sporturile în care sunt antrenați mușchii întregului organism, precum: înotul, alergarea ușoară, mersul rapid, între 40-60 de minute zilnic, cel puțin cinci zile din șapte. Sportul intens sau anumite tipuri de sport bazate pe forță se recomandă a fi evitate, deoarece acestea conduc la creșterea tensiunii arteriale.', explică dr. Iulian Călin, medic specialist cardiolog la Centrele ARES.

Cardiacii trebuie investigați periodic, atât clinic (prin vizita la medicul curant), cât și prin analize de laborator, cu scopul de a li se urmări, în special, nivelul colesterolului și al glicemiei.

Sursa foto: 123rf.com