Când reiau țările europene turismul și în ce condiții primesc străini. De când vom putea călători în Spania, Italia, Bulgaria, Grecia și Turcia

reluare turism

Tot mai multe țări europene anunță că vor relua treptat turismul în această vară, însă cu respectarea unor mărsuri de siguranță, pentru limitarea răspândirii coronavirsului. Iată unde vom putea merge chiar din această vară.

Spania

Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19, îşi va deschide graniţele pentru turiştii străini în luna iulie, a anunţat sâmbătă premierul spaniol Pedro Sanchez, conform Pro TV.

”Începând din iulie primirea turiştilor străini va fi reluată, în condiţii stricte de siguranţă” pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, a precizat premierul socialist spaniol într-un discurs.

Italia

Guvernul Italiei a aprobat recent un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie.

Tot din 3 iunie, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul Italiei.

Grecia

Autorităţile de la Atena au anunţat lista celor 19 ţări care vor putea trimite turişti în Grecia din 15 iunie. Pe listă figurează şi România, Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Ungaria şi Cehia.

Mai mult, ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis, a declarat că turiştii care vin în Grecia nu trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a călători şi nici nu vor fi în carantină după sosire.

Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic.

Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.

Bulgaria

Bulgaria intenționează să reia zborurile charter din 15 iunie, a afirmat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova. Astfel, interdicţia privind intrarea străinilor în ţară expiră în 14 iunie.

„Discuţii intensive sunt în derulare cu ţări în care situaţia pandemiei este similară, astfel încât zborurile charter să poată fi reluate din 15 iunie„, a afirmat ministrul Turismului.

Angelkova a explicat că avantajul Bulgariei este faptul că înregistrează un număr redus de cazuri de coronavirus.

Dacă un turist străin are simptome de coronavirus în timp ce se află în Bulgaria, acesta va fi separat de ceilalţi turişti, dar hotelul nu va fi închis, a precizat ministrul Turismului.

Portugalia

Uşile Portugaliei sunt deschise turiştilor, a declarat vineri ministrul de Externe, Augusto Santos Silva, una din primele ţări europene care urează bun venit vizitatorilor străini.

„Turiştii sunt întâmpinaţi cu bucurie în Portugalia”, a afirmat Santos Silva, explicând că vor fi introduse unele măsuri de verificare a sănătăţii la aeroporturi, dar nu va exista carantină obligatorie pentru cei care sosesc pe calea aerului.

Portugalia, care până acum a înregistrat 30.200 de cazuri şi 1.289 de decese, a început să ridice gradual restricţiile instituite de la jumătatea lunii martie pentru a opri răspândirea noului coronavirus. Ţara este mai puţin afectată decât vecinele sale, Spania şi Italia.

„Sistemul de sănătate al Portugaliei răspunde bine la criză, şi este foarte important pentru noi să urăm bun venit turiştilor”, a declarat Santos Silva.

Turcia

Din această săptămână, autorităţile de la Ankara primesc din nou solicitări de peste hotare pentru reluarea serviciilor de turism medical pentru străini.

Ministerul turc al Sănătăţii a pregătit directivele referitoare la criteriile de intrare în ţară, tratare şi externare a pacienţilor şi însoţitorilor lor neinfectaţi cu coronavirusul de tip nou SARS-CoV-2.

Între cele 31 de state se numără România, Marea Britanie, Germania, Irak şi Rusia, iar tratamentele disponibile acoperă o gamă largă, de la chirurgie oftalmologică la transplant de organe şi cardiologie.

Separat, hotelurile din Antalya au început pregătirile pentru redeschiderea activităţii, respectând criteriile de siguranţă.

Din 27 martie, Turcia a oprit toate zborurile internaţionale, pentru a stopa răspândirea pandemiei. Operatorul aerian Turkish Airlines a extins săptămâna aceasta suspendarea zborurilor sale internaţionale până în 10 iunie 10, cele interne fiind suspendate până în 4 iunie. Ambele fuseseră anterior suspendate până în 28 mai.

Numărul de cazuri de COVID-19 a ajuns la 153.548 în Turcia, iar numărul de decese este de 4.249.

Vezi și Oficial: Terasele se vor deschide de la 1 iunie, iar plajele și restaurantele de la 15 iunie

Citește și: