Cancerul la plămâni ucide câte un român pe oră

cancerul la plămâni

Un român este ucis în fiecare oră de cancerul la plămâni. Diagnosticul rapid și accesul la tratamentul potrivit le-ar putea mări bolnavilor șansele de supraviețuire de la 11% la 55%.

Cancerul la plămâni provoacă cele mai multe decese dintre toate cancerele din cauza agresivității bolii și a faptului că este depistat în stadii avansate. Dacă boala este depistată în stadiul al III-lea sau mai târziu, șansele de supraviețuire** ale unui pacientul se află la doar 11%. Un diagnostic timpuriu crește șansele la 55%.

Mituri despre cancerul la plămâni

Nu numai oamenii care fumează pot face cancer.

Adevărat: Fumatul este unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru cancerul la plămâni. Însă nu este singurul. Cel puțin la fel de expuși acestei boli sunt și oamenii care lucrează în medii cu risc mare, care sunt expuși, de exemplu, la substanțe precum azbest sau radon.

Efectele negative ale fumatului, cele care duc la dezvoltarea cancerului pulmonar, nu pot fi remediate.

Fals: Specialiștii au descoperit că renunțarea la fumat are beneficii importante:

  • 2,3 luni după ultima țigară, circulația sângelui și funcționarea plămânilor încep să arate deja primele semne de îmbunătățire.
  • În primele 9 luni de la ultima țigară tusea fumătorului dispare.
  • La 10 ani de la ultima țigară, riscul de deces din cauza cancerului pulmonar este de două ori mai mic decât cel al unui fumător.

Cancerul pulmonar afectează doar plămânii.

Fals: Cancerul pulmonar se poate extinde în tot corpul – proces ce se numește metastază. De cele mai multe ori, tumorile ajung în creier, afectându-i pacientului funcțiile vitale, cum ar fi vederea.

Odată ce s-a răspândit în organism, cancerul pulmonar nu mai poate fi tratat.

Fals: Într-adevăr, odată ce s-a răspândit în tot organismul, cancerul este mai dificil de tratat. Însă acum, cu ajutorul terapiilor inovative (a imunoterapiilor, în principal), boala poate fi trata chiar dacă s-a răspândit și în alte organe.

Cancerul pulmonar provoacă cele mai multe decese dintre toate cancerele.

Adevărat: Cancerul pulmonar provoacă cele mai multe decese dintre toate cancerele din cauză că:

Este o boală agresivă, ce avansează cu rapiditate.

Este depistat mai ales în stadii avansate, inoperabile.

Cancerul pulmonar NU așteaptă!

Diagnosticați la timp și cu acces la tratamentul potrivit, pacienții cu cancer pulmonar ar avea de cinci ori mai multe șanse de supraviețuire. Din nefericire, simptomele cancerului pulmonar sunt greșit interpretate de pacienți. Cancerul pulmonar este depistat mai degrabă în stadii avansate. Pentru că semnele acestuia nu sunt considerate atât de grave încât să impună vizita la medicul specialist. Principalele simptome sunt: tusea (cronică sau, în stadiu avansat, cu sânge), respirația îngreunată, dureri în piept sau de oase (ce pot fi confundate cu simptomele unei răceli) și infecțiile pulmonare sau bronșitele ce reapar frecvent.

Medicul specialist: „O vizită la medic le poate salva pacienților viața.”

„Atât terapiile inovatoare, cât și tratamentele personalizate, ce au la bază medicamentația clasică, ne pot ajuta acum să ținem cancerul pulmonar sub control. Însă acest lucru nu este valabil decât pentru cazurile în care boala este depistată în stadiu incipient. De aceea, insist ca pacienții să se prezinte la medic nu doar atunci când apare o schimbare în starea lor de sănătate, oricât de mică, ci și la consultații periodice. O vizită la medic le poate salva viața.”, spune prof. dr. Florin Mihălțan, medic pneumolog.

„În România trebuie prioritizate prevenția, diagnosticul precoce și tratamentul rapid pentru pacienții cu cancer pulmonar”

„Mai ales din cauză că această boală este depistată tardiv în România, autoritățile ar trebui să facă din accesul la tratamentele potrivite pentru bolnavii de cancer pulmonar o prioritate. Anul acesta autoritatile au actualizat lista de gratuitati cu medicamente pentru cancer pulmonar, ne dorim ca acest proces sa continue. Trebuie prioritizate preventia, diagnosticul precoce si tratamentul rapid pentru acesti pacienti”, spune Cezar Irimia, Președinte FABC.

Specialiștii estimează că numărul românilor care mor de cancer pulmonar este în continuă creștere de la an la an.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...