Cum a fost posibil, doar tatăl și fiul știu. În orice caz, pare clar că Davin, fiul lui Călin Geambașu și nepotul lui Petre Geambașu, este liantul.

„O zi cum demult ne-am dorit să fie! 3 Generaţii Geambaşu din nou împreună.  Astăzi, tatăl meu a fost un bunic perfect. Toată ziua. Înainte să ne viziteze şi să jucăm tenis, mai devreme l-a chemat pe DaviN acasă la ei unde s-au uitat pe albume foto de familie, au cules cireşe şi s-au jucat cu câinii. O zi ca de început de vacanţă”, a scris pe Facebook Călin Geambașu, postând și o fotografie în care apar cei trei, cu paletele de tenis în mână și roșii în obraji de efort.

Călin Geambaşu a obţinut custodia fiului său

Călin Geambaşu a obţinut custodia fiului său, Davin. Artistul s-a luptat timp de doi ani prin tribunale cu Angelica Cadar, fosta sa logodnică, dar, într-un final, a câştigat.

“După doi ani de procese şi alte reclamaţii false ce aveau rolul de a mă şicana, a sosit acum redactată hotărârea definitivă prin care Tribunalul Ilfov îi respinge lui Angi toate apelurile formulate împotriva mea, ca fiind nefondate.

Angelica Cadar m-a dat în judecată degeaba. A atacat fără raţiune, fără dovezi, fără nimic. În faza finală de Apel nu a cerut nicio literă despre copil, cu toate că iniţial Procesul l-a deschis chipurile pentru el. La final a cerut doar aspecte materiale. Sentinţa? Invers: are de dat bani.

Pe lângă faptul că domiciliul minorului a fost stabilit la tată şi că a fost obligată prin Lege să plătească pensie alimentară, nu a primit nici măcar program de vizită la copil”, a scris Călin pe o pagină de socializare.

Vezi și Petre Geambașu a ajuns la spital, de urgență. Ce a pățit artistul

Citește și: