Călin Goia: ”Familia dă sens vieții mele”

Călin Goia: ”Familia dă sens vieții mele”

Solistul trupei Voltaj a trăit în acest an o experiență unică prin participarea lui și a colegilor săi în finala concursului Eurovision. Călin Goia ne-a povestit cu ce impresii a rămas după evenimentul muzical de la Viena, cum se simte la vârsta de 40 de ani, pe care a împlinit-o la sfâșitul lunii mai, dar și ce se străduiește să facă în fiecare zi pentru a fi fericit.

 

Voltaj este una dintre cele mai difuzate trupe de pe posturile de radio din România. Este cea mai bună unitate de măsură a popularității, în afară de prezența oamenilor la concerte?

Probabil ca da. Este foarte important să fii difuzat la radio. Pe de altă parte, tot publicul de la concerte este cel care influențează aceste difuzări, el e cel care cere radiourilor sa difuzeze sau nu o anumita melodie.

Cele mai recente piese ale voastre, 'De la capăt' și 'Vocea ta' (Cabron feat. Voltaj), sună foarte bine și au mesaje puternice. Totuși, pe tine care te impresionează mai mult?

Deși îmi plac ambele, pe primul loc e 'De la capăt'. Este o piesă inspirată din dragostea pentru copiii noștri, o piesă cu care am pornit și o campanie pentru sprijinirea copiilor și a tinerilor aflați în dificultate, lansând site-ul www.delacapat.ro unde avem programe concrete în care cei care vor să ajute se pot implica. Este o piesă la care au plâns inclusiv bărbați și care ne emoționează încă, de fiecare dată când o cântăm sau o ascultăm.

Cum a fost experiența participării în finala Eurovision 2015 de la Viena?

Trăgând o linie, cu bune și cu rele, a fost o experiență care merită trăită și pe care nu o regretăm. Am învățat multe, am înțeles multe și putem să-i sfătuim pe cei care vor reprezenta România în anii viitori. Bineînțeles, dacă vor dori să apeleze la sfaturile noastre.

Ce ți s-a părut cel mai dificil și te-a emoționat poate mai mult decât credeai?

Ce m-a emotionant cel mai mult a fost susținerea din ziua finalei, când am primit zeci de mesaje de încurajare, când am văzut imagini cu oameni cu tricolorul în aer, în piețe, uitându-se la spectacol pe ecrane. Am simțit o țară întreagă în spatele nostru și a fost un sentiment unic.

Ai fost însoțit și de cei doi fii ai tăi, Petru și Tudor. Le place să vină cu tine și la concerte în București și în țară?

Da, le place foarte mult. Și îi iau de fiecare dată când am ocazia, mai ales la cele din București sau din apropiere.

Ce sfat le dai cel mai des copiilor tăi ?

Să nu se mai bată! Încerc să-i conving că e foarte important să se iubească și să se susțină reciproc, dar nu prea am succes deocamdată. (zâmbește)

Andreea, soția ta, este o persoană discretă, la fel și tu cu viața persoanlă. Familia voastră este mai protejată în acest mod?

Așa suntem, discreți și fără dorința de a ne afișa peste tot ca să apărem ulterior în reviste sau la televizor. Nu o facem cu un anumit scop sau ca să ne simțim mai protejați. Este doar un comportament firesc.

Vara asta vei merge în vacanță cu familia?

Da, în ultima parte a lunii august, când se liniștește sezonul estival, concertistic vorbind.

Aveți o un loc preferat sau schimbați de fiecare dată pentru a vizita destinații noi?

Ne place să mergem în cât mai multe locuri, să cunoaștem cât mai multe culturi și cât mai mulți oameni. Dar există și niște locuri foarte dragi, în care ne place să revenim.

La sfârșitul lunii mai ai împlinit vârsta de 40 de ani. Ce s-a schimbat în ce te privește?

Cu excepția prefixului, cam nimic. Mă simt fericit și împlinit. Și tânăr în suflet, cred că asta e cel mai important. Asta le spun oamenilor de fiecare dată când interpretez piesa 20.

Pe scenă te simți în continuare ca la '20 de ani'?

Clar! Acolo primesc atâta energie de la cei din fața mea încât nu am cum să mă simt altfel.

Ce anume te străduiești să faci în fiecare zi pentru a fi fericit?

Să petrec cât mai mult timp cu familia mea.

Unde cântă Voltaj în această vară?

Vom fi la fiecare sfârșit de săptămână la mare, în Costinești sau în alte stațiuni de pe litoralul românesc. Și mult și prin țară.

Care este mare ta dorință la momentul actual?

Pe plan personal sunt foarte bine, nu am vreo dorință specială. Iar pe plan profesional, pregătim pentru toamna acestui an un proiect inedit și îmi doresc ca rezultatul să iasă exact așa cum mi-l imaginez.

 

N-aș putea trăi fără…

Familie – 'Ea dă sens vieții mele.'

Călătorii – 'Îmi place să descopăr locuri și oameni, fie că sunt din România sau din alte colțuri ale lumii.'

Sport – 'Sunt o fire foarte activă, veșnic în mișcare și dornic de mișcare.'

Credit foto: trupa Voltaj

Trupa Voltaj

Credit foto: trupa Voltaj