Chiric și Iulița veghează copiii bolnavi

Despre Sfânta Iulița se știe că ar fi fost o tânără din Iconia, care a dat naștere unui băiețel, pe nume Chiric, în vremea domniei temutului împărat Dioclețian, progonitorul creștinilor. Nu la mult timp după ce a devenit mamă, a rămas văduvă. Și-a luat pruncul și a plecat din ținutul natal, dar a fost arestată și judecată pentru credința ei. Se spune că, în încercarea de a o determina să renunțe la credința ei, judecătorul l-a luat pe Chiric deoparte și i-a spus câteva vorbe, chiar dacă micuțul avea atunci numai 3 ani. Contrar așteptărilor, băiețelul a strigat din răsputeri: „Sunt creștin și vreau cu mama mea!”.

De ciudă, judecătorul l-a lovit pe copil cu piciorul, acesta rostogolindu-se pe scări și pierzându-și viața sub privirile înmărmurite ale mamei. Și pentru că nu a vrut să cedeze, în ciuda chinurilor la care a fost supusă, Iulița a fost decapitată. După o vreme, s-a aflat că moaștele celor doi sunt făcătoare de minuni, părți din ele sălășluind azi la Muntele Athos și la Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu Vindecătoarea, la Ohrida, în Macedonia. Se spune că Sfinţii Chiric şi Iulița sunt apărători ai familiilor cu probleme și ai copiilor bolnavi.

Sursa foto: sansimera.gr