Calendar ortodox Februarie 2020 – Sărbători religioase, sfinţi, și posturi

Calendar ortodox Februarie 2020 – Sărbători religioase, sfinţi, și posturi

Calendarul creștin ortodox 2020 este foarte important pentru toți credincioșii, deși poate părea că mai e mult și bine până atunci, în realitate nu ne mai desparte multă vreme până ce vom intra într-un an nou.

Ca să te poți pregăti pentru sărbătorile religioase din luna februarie 2020, descoperă în rândurile de mai jos cele mai importante sărbători din calendarul ortodox din 2020, dar și zilele de post din timpul anului.

 

Calendar ortodox 2020, luna Februarie

  • 1 februarie – Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon, Sf. Muceniţe Perpetua şi Felicitas
  • 2 februarie – (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Sf. Mc. Iordan şi Gavriil
  • 3 februarie – Sf. şi Dreptul Simeon; Sf. Proorociţă Ana
  • 4 februarie – Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfinţit Mc. Avramie
  • 5 februarie – Sf. Mc. Agata şi Teodula (Post)
  • 6 februarie – Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei si Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare
  • 7 februarie – Sf. Ier. Partenie, episcopul Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada (Post)
  • 8 februarie – Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Prooroc Zaharia; Sf. Mc. surori Marta şi Maria
  • 9 februarie – Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfinţiţi Mc. Marcel şi Pangratie (Începutul Triodului) (Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului)
  • 10 februarie – †) Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Enata şi Valentina
  • 11 februarie – Sf. Ier. Vlasie, episcopul Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa
  • 12 februarie – Sf. Ier. Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei Mari; Sf. Antonie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea
  • 13 februarie – Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi soţia sa Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei
  • 14 februarie – Sf. Cuv. Auxenţiu, Maron şi Avraam; Sf. Filimon, Ep. Gazei
  • 15 februarie – Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior; Sf. Cuv. Eusebiu din Siria
  • 16 februarie – Sf. Sfinţit Mc. Pamfil; Sf. Mc. Valent, Pavel şi Seleuc; Sf. Cuv. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului
  • 17 februarie – Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria
  • 18 februarie – Sf. Leon, Ep. Romei; Sf. Agapit, Ep. Sinadei
  • 19 februarie – Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia; Sf. Cuv. Mărt. Evghenie şi Macarie (Post)
  • 20 februarie – Sf. Leon, Ep. Cataniei; Sf. Agaton, Ep. Romei; Sf. Cuv. Visarion
  • 21 februarie – Sf. Cuv. Timotei; Sf. Eustatie, Ep. Antiohiei (Post)
  • 22 februarie – Aflarea moaştelor Sf. Mc. din Evghenia; Sf. Cuv. Atanasie, Talasie şi Limneu (Pomenirea morților – Moșii de iarnă)
  • 23 februarie – † Sf. Mc. Policarp, Ep. Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia
  • 24 februarie – †) Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
  • 25 februarie – Sf. Tarasie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Alexandru şi Ipatie (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
  • 26 februarie – Sf. Porfirie, Arhiep. Gazei; Sf. Mc. Fotini; Sf. Teodor (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
  • 27 februarie – Sf. Cuv. Mărt. Procopie şi Talaleu (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
  • 28 februarie – Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul; Sf. Sfinţit Mc. Nestor; Sf. Sfinţit Mc. Proterie (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
  • 29 februarie – †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)

 

Sărbătorile religioase însemnate cu cruce roșie din Calendar ortodox Februarie 2020

Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Sf. Mc. Iordan şi Gavriil

Credincioșii prăznuiesc pe 2 februarie 2020, Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos(Stratenia), zi de mare sărbătoare, marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos. După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului. După Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile.

La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.”.

Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.”.

La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim..

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: „Acest prunc a adus cerul şi pământul.”

Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfinţiţi Mc. Marcel şi Pangratie (Începutul Triodului) (Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului)

Credincioșii ortodoxi în data de 9 februarie 2020 îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Nichifor, făcătorul de minuni pentru bolnavi și necăjiți.

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă.

Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare.

Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat.

Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor.

Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Tot în acestă zi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului.

Odovanie este ieșirea din praznic. În această perioada de o săptămâna în care cântărea bisericească subliniază în mod deosebit faptul acesta al recunoașterii a ceea ce cum spune cântărea ‘Nu pricep Curată, nici îngerii, nici oamenii, cum s-a putut petrece acest fapt, or Dreptul Simeon, luminat de Duhul Sfânt, a recunoscut faptul că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau, care S-a întrupat, și în clipele în care încheiem sărbătoarea prin ieșirea din sărbătoare sau odovanie înseamnă că în tot timpul acesta cântărea bisericească și rugăciunile l-au slăvit pe Dumnezeu pentru acest mare fapt că Dumnezeu S-a făcut Om.

Sf. Sfinţit Mc. Pamfil; Sf. Mc. Valent, Pavel şi Seleuc; Sf. Cuv. Flavian

În luna februarie 2020, ziua a şaisprezecea, are loc pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos.

Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie.

O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa.

Tot în această zi, are loc pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor.

Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia.

Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.

Tot în această zi, are loc pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: „Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale”.

Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână.

În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.

Sf. Mc. Policarp, Ep. Smirnei

Sfântul Policarp Episcopul Smirnei este prăznuit la data de 23 februarie în Calendarul ortodox 2020.

Părinţii sfântului Policarp, Pangratie şi Teodora, erau drept credincioşi din Efes şi pe când Teodora era însărciată, Marcion, guvernatorul a aflat că sunt creştini şi a început prigoana împotriva lor. I-a torturat şi întemniţat. Intenţia lui era să le ia pruncul după ce se va naşte şi să-l crească astfel păgân.

Dar în noaptea în care Policarp a venit pe lume Domnul şi-a trimis un Înger i-a vindecat şi le-a dat putere părinţilor, i-a întărit şi le-a vestit martiriul care se apropia, apoi a luat copilul şi l-a dus unei văduve bogate, dreptcredincioase pe nume Calista. Când Marcion a aflat s-a mâniat, i-a trorturat pe părinţi şi mai apoi i-a ucis când a văzut că nu le poate face nimic.

Calista a primit pruncul de la înger cu promisiunea de a-l creşte ca pe fiul ei. L-a botezat pangratie, după numele părintelui său şi la vârsta potrivită l-a dat la învăţătură unde era ascultător şi toate cel ce le auzea le învăţa. Fără ştirea mamei lui care era foarte bogată el a dăruit într-o zi tot ce era prin hambare şi cămări şi i-a produs Calistei oarece supărare.

Dar apoi s-a rugat la Dumnezeu şi acesta a umplut hambarele şi cămările ca şi cum nu s-ar fi luat nimic din ele. Văzând minunea Calista i-a schimbat numele din Pangratie în Policarp, care se traduce cel cu roade multe'. De atunci a tot făcut milostenie sfântul dar cămările nu s-au mai golit niciodată oricât de multă milostenie s-ar fi făcut din ele.

Când a făcut 20 de ani a intrat ucenic la sfântul Ioan Teologul şi i-a urmat acestuia. Când Sfântul Ioan a primit exilul în insula Patmos acesta a făcut episcop pe Vucol şi i l-a dat pe Policarp ajutor. Sfântul Vucol l-a făcut pe Policarp preot şi i-a dat spre îngrijire săracii, iar când A fost să treacă la Domnul, Vucol l-a desemnat pe el urmaşul lui.

Multe minuni a făcut şi în scaunul episcopal. A stins un Incendiu în Smirna care aeninţa tot oraştul şi a adus ploaia într-un an în care foametea ameninţa să facă ravagii.

A primit coroana muceniciei după ce a avut un vis în care i se arăta cum îi arde perna şi după ce s-a trezit le-a spus celor apropiaţi că va fi ars pentru Hristos.

Când l-au condamnat şi l-au legat pe rug văpaia ardea în jurul lui şi nu-l atingea deloc. Când au văzut una ca acesata l-au împuns cu o suliţă oar din rană a cur atât de multă apă că a învins focul şi a stins rugul. La îndemnul iudeilor trupul neînsufleţit a fost pus din nou pe rug carnea a ars iar oasele au rămas precum aurul, iar creştinii adunându-le din cenuşă le-au pus la cinstit.

 

Sărbătorile religioase însemnate cu cruce neagră din Calendarul ortodox 2020, luna februarie

În afară de principalele sărbători din calendarul creștin ortodox al lunii februarie 2020, mai sunt și alte sărbători de cruce neagră, de care trebuie să ținem cont.

Sărbătorile de cruce neagră sunt sunt sărbători care se țin cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit, spre deosebire de sărbătorile de cruce roșie în care sunt prezente mai multe restricții.

În aceste sărbători sunt prăznuiți sfinți care au trăit pe pământ românesc, sfinți români. În aceste zile este voie la muncile gospodărești, dar nu trebuie să lipsească rugăciunea.

  • 10 februarie – †) Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Enata şi Valentina
  • 24 februarie – †) Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
  • 29 februarie – †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)

 

Citește și:

Calendar ortodox Octombrie 2019 – Sărbători religioase, sfinţi, și posturi

Calendar ortodox Noiembrie 2019 – Sărbători religioase, sfinţi, și posturi

Calendar ortodox Decembrie 2019 – Sărbători religioase, sfinţi, și posturi

Calendar ortodox Ianuarie 2020 – Sărbători religioase, sfinţi, și posturi